„Jocul lui Vikenti, unde mor patruzeci şi nouă de evrei, se petrece aici şi acum. Suntem prizonierii propriului stil? Vreau să încercăm mai multe combinaţii, mai multe trucuri, dar Vikenti nu se grăbeşte. Îşi întinde oasele în pat. Ministrul Pleve nu-l sună. Nimeni nu opreşte acest măcel. Generalul Beckman vine neanunţat la vilă. E alarmat şi plin de noroi: ordonaţi, îi cere lui Vikenti.
VIKENTI. Nu pot, Petersburgul tace.
BECKMAN. Şi Guvernatorul?
VIKENTI. Doarme.”,
Alexandru Bordian, „Casa Inglezi”, (Paralela 45, 2018, p.9)
În 2018 Ziarul de Gardă publica o anchetă în care se afirma că „monumentul de arhitectură de însemnătate naţională „Conacul Inglezi” din centrul Chişinăului a ajuns, oficial, în gestiunea Olesei Diacov și a Nataliei Stati, fiicele deputatului democrat Dumitru Diacov.” Dumitru Diacov este unul din cele mai abile personaje politice din Republica Moldova, cu mandat de deputat în parlament din... 1994!
Cele spuse mai sus s-ar potrivi de minune în calitate de epilog la romanul lui Alexandru Bordian, „Casa Inglezi”. De la faptul că această inserare va fi în armonie perfectă cu firul epic al cărții te învăluie o tristețe și o stare de plictis similară cu acea a „elitelor” din Chișinău din 1903, căci acesta este anul în care ne trimite Alexandru...
An sumbru pentru Chişinău, căci este anul în care s-a întâmplat primul pogrom al evreilor, care s-a soldat oficial cu 49 de victime... Circa 500 au fost răniți, circa 2000 de familii evreiești au rămas fără adăpost și 1500 de prăvălii și case de evrei au fost ruinate. Secolul XX îşi anunţa culoarea... Secolul XX începea la Chişinău.
Dar cititorii care vor căuta în romanul lui Alexandru nume, date, o derulare cronometrată a evenimentelor riscă să rămână decepționați. „Casa Inglezi” este, înainte de toate, un roman de atmosferă. Nu încercați, precum m-am chinuit eu de la început, să urmăriți firul desfășurării evenimentelor, nu încercați să atribuiți dialogurile sau monologurile textului unui personaj anume. E efort pierdut și nici nu servește la mare lucru. Din momentul în care am abandonat acest chinuitor exercițiu toate au devenit limpezi și lucrurile s-au sedimentat de la sine. La urma urmelor, ce importanță are care anume din personajele prezentate în carte scrie știri false, care se închipuie amfitrionul unei gubernii, care e mitropolit, care – șeful „ohranei”, care – șeful poliției și care – niște parveniți setoși de averi streine?...
Urmărim de-a lungul paginilor cum se cristalizează oroarea pe fundalul mizeriilor individuale ale acestor energumeni. Urmărim cum grupuri de indivizi suspecți care nu cunosc Chișinăul hoinăresc prin capitala provincială ca o haită de șacali adulmecând carnagiul. Urmărim cum Sankt-Petersburgul (un fel de Kremlin în 1903) tace misterios, închide ochii la furt și corupție, totodată fiind excesiv de prezent, iar premiul pentru producătorii de propagandă (element cheie în declanșarea atrocităților) este deputăţia în Duma de Stat...
Zău, dacă nu era specificat în carte, lesne puteam crede că e o poveste despre Chişinăul de azi..