Vă scriu, pe rând fiecărui, dragii mei, din neputinţă
De a vă îmbrăţişa pe fiecare în parte.
E drept că nici înainte nu prea era posibil,
Iar potenţialitatea gestului îl amâna spre zile tot mai îndepărtate,
Spre infinituri care tind spre un zero absolut
Pe care carantina l-a instalat ţeapăn în zona realului.
Orice interdicţie este un imn al posibilului.
Orice limită este înainte de toate o linie de start.
Cât nu-i proscris să ajungi până la Saturn
Nici la Lună nu prea privim,
Dar un simplu decret mă poate face nebun
Să fac hula-hoop la v-o saturnală cu inelele lui…
Distanţele au fost echivalate...
Vă scriu, dragilor, ştiindu-vă la fel de departe precum vecinul de palier.
Depărtarea se măsoară în unităţi temporale,
Iar timpul a fost anihilat de către softuri interactive.
Ne măsurăm clipele în gigabiţi şi terabiţi.
Viteza nu mai contează decât dacă transmite informaţie.
Ce banalităţi crase înşir eu pe-aici, dragilor!
Mă tem că mă veţi scoate din lista de prieteni...
Mă veţi bloca... precum blocaţi scribii nepricepuţi
Atunci când vă supără cu platitudini sibiline...
Şi-atunci ce mă fac?Cum depăşesc pandemia, aşa blocat?...
Lăsaţi-mi măcar un Ctrl Alt Delete de rezervă!
Un lombago virtual în ziua de azi poate fi mai fatal
Decât unul real, decât o durere de şale...
Nu zic, probabil aş proceda la fel:
Ce să mai aştepţi de la unul care tânjeşte după Saturn?
Vă scriu, dragii mei, tuturor de-odată, colectiv!
Gest de protest, prin colectivizarea profilurilor
Considerate individuale. Cum era la ei? -
„Colectivizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor?”
Îmi dau seama că aş putea fi oricare din voi, oricine şi orice,
O chestie de câteva click-uri prin setări...
Aşa că vă scriu, dragii mei, şi vă rog să-mi păstraţi răvaşul
În caz de mă rătăcesc şi voi dori să revin la profilul de azi.
