Relațiile cu adjunctul erau foarte clare. Era un manager perfect, știind din experiență care sunt limitele în luarea de decizii pe care nu le poate depăși. În rest se descurca exemplar în toate: de la chestii delicate cu politicieni și ONG-iști, până la relația cu cei mai răi bandiți. De afacerile curente nici nu mai zic. Cu timpul au ajuns la un nivel de complicitate într-atât de trainic, încât mai de-și mai dădeau binețe. Și de această dată au intrat direct în miezul subiectului, fără politețuri protocolare care însoțesc conversațiile telefonice:
- E aici un grup în frunte cu consilierul municipal Ivan Vacari care au blocat șantierul. A chemat și niște ONGiști și nu lasă băieții să lucreze. Au chemat și presa, mai în scurt, fac gălăgie. Cică atentăm la spații verzi și chestii din astea...
- Noi avem toate actele în regulă. Care spații verzi? Noi nu ne băgăm peste copaci. Și acolo, în tufișurile alea, în afară de drogați oricum nu e nimeni. Acolo-i gunoiște, nu pădure. Poliția ai alertat? Ce zice?
- Vacari are acoperire mai sus. Poliţia e de faţӑ, dar nu face nimic.
- Ce vrea, ai aflat?
- Da, dar nu ştiu dacӑ pot la telefon... Trimit prin Telegram?
- Nu trimite nimic. Acuş pornesc. Aşteaptӑ-mӑ.
Mihail Prohorovici a aruncat iritat telefonul la o parte. Apoi l-a luat din nou în mână și a chemat un taxi pentru aeroport. S-a ridicat și a început a-și face valiza. În acest moment ușa s-a deschis și soția intră în cameră.
- Ce sa întâmplat, Mişulicӑ? Pleci undeva?
- Trebuie sӑ mӑ întorc de urgenţӑ acasӑ, Irocika... Am ajuns şi eu sӑ am necazuri cu inamicii tӑi, scumpo.
- Cu care din ei? Cӑci eu am mai mulţi, îi rӑspunse Doamna Curechi zeflemitor.
- Cu Ivan Vacari, de la consiliu. A blocat şantierul de lângӑ tufişurile alea. Ţii minte, ziceam cӑ va trebui cumva amenajat locul, cӑci clienţilor n-o sӑ le placӑ cuibul ӑla de drogaţi şi alcoolici şi cӑ ni se va deprecia metrul pӑtrat din cauza lor... Mӑ duc sӑ rezolv. Nu ştiu încӑ dacӑ-i legat de tine, de politicӑ, ori e altceva la mijloc. Alioşca zice cӑ nu, cӑ-i altceva, dar te ţin la curent de îndatӑ ce ştiu şi eu mai multe.
- Ah, canalia! Ăsta e un mizerabil! Mucosul!
Cât timp Doamna Irina tuna şi fulgera, Mihail Prohorovici îşi cam apropiase de adunat valiza. Tocmai sunase şi taxiul cӑ a ajuns.
- Bun, hai Irocika, distreazӑ-te. Nu mӑ cӑuta. Te sun eu când rezolv.
- Ai grijӑ, Mişa. Vacari acesta poate fi mai periculos decât credem...
- Rezolvӑm noi, nu-i prima datӑ. Ce zici, dacӑ-i cade întâmplӑtor o cӑrӑmidӑ în ţeastӑ, nu vei regreta prea mult, nu? Ha-ha-ha... râsul i-a ieşit cam scremut...
- Nu îndruga prostii, Mişulicӑ... Am trecut noi de vârsta aia.
Mihail Prohorovici a sӑrutat-o pe ambii obraji şi a ieşit pe uşӑ afarӑ.
Land Rover-ul cu neschimbații șofer și bodyguard a venit să-l ia pe Mihal Prohorovici direct la trapa avionului. Lângă bodyguard îl aștepta și un grănicer, dar acesta din urmă abia de a reușit să aplice ștampila, că maşina o și pornea în trombă spre porțile orașului.
Zahovailov a mers direct la oficiu. Ei împărţeau cu vicele sӑu același spațiu aflându-și posturile de lucru la extremitățile unei mese masive și lungi care le servea în caz de necesitate și drept sală de reuniune, și drept masă pentru cinele luate la birou. Alexei îl aștepta cu telecomanda în mână. În fața unui scaun era o farfurie cu câteva tartine. Patru la număr: două cu cârnaț și două cu sprats. Alexei a așteptat până patronul a mâncat primele două tartine apoi a scos din mini-bar o sticlă de Divin și a turnat în două păhărele. Unul i l-a întins lui Mihail Prohorovici, iar altul l-a păstrat pentru el. Au ciocnit sec și au dat paharele peste cap. Zahovailov a terminat și celelalte douӑ tartine, iar Alexei a îmbucat cu o felie de lămâie dintr-o farfuriuță de pe aceeași masă.
Podaru a apӑsat un buton pe telecomandӑ, a pornit ecranul și imediat a început o înregistrare a unui reportaj difuzat anterior pe NasheTV, realizat, excepţional pentru acest canal, în română: în fața șantierului un grup de vreo 20 de persoane se țineau de mâini blocând accesul camioanelor care stăteau să intre în zona delimitatӑ de gardul dupӑ care se întrevedeau câteva excavatoare încremenite pe loc în loc sӑ sape de zor groapa pentru subsolul imobilului viitor - un nou bloc de apartamente. Se vedea doar un singur drapel roșu, dar cameramanul avea bine grijă să-l aibă mereu în cadru. În fața grupului Ivan Vacari dădea un interviu fâlfâind cu o hârtie care, chipurile, era o copie a autorizației de construcție: „A venit timpul să oprim fărădelegile în oraș! Cetățenii s-au săturat de hoți! Iată aveți aici dovada, semnătura vice-primarului în persoană! Cât se poate, oameni buni? Mă întreb și vă întreb: oare oamenii din acest cartier au fost consultați? Oare a fost consultată societatea civilă despre acest proiect? Și vreau să vă mai spun: noi aici nu facem politică, noi nu am venit de la partid, dar fiindcă suntem aproape de cetățeni și fiindcă dorim să-i ajutăm să-și apere scuarul de această construcție abuzivă. Vă spun, dacă aș fi fost eu primar, asemenea chestii nu s-ar fi întâmplat!”.
- Alioşa, daragoi, ai zis cӑ ştii ce vrea.
Erau primele cuvinte pe care şi le adresau de când a intrat.
- Da, am luat legӑtura cu omul lui de încredere, e unul din brigada lui Belâi. A zis cӑ vrea 5 apartamente în bloc.
Zahovailov a fӑcut ochii mari şi s-a uitat lung la Alexei.
- Nihuia sebe! Obosnui! (Mihail Prohorovici în momente de încordare maximӑ, trecea automat la o rusӑ suburbanӑ)
- Dacӑ nu acceptӑm, mâine scoate şi alţi ONG-işti la protest, iar apoi şi pensionarii Raiei Caruta. Dar atunci se va renegocia. Pretenţiile lui vor creşte.
- Care sunt soluţiile noastre?
- Nu ştiu, Mihal Prohorâci, e acoperit de sus. Ale noastre circuite nu funcţioneazӑ. Ce facem?
- Mai am eu o pistӑ. Mâine dimineaţa, la 7h00, ne regӑsim aici.
A doua zi Zahovailov nu a venit la birou la ora 7. Nu a venit nici la 8, nici la 9. A fost de negӑsit prima jumӑtate a zilei.
În fața șantierului mitingul crescuse cu câteva zeci de persoane. Apăruseră și niște tineri cu look de hipsteri, un fel de caricaturi de hippie, care băteau în tobe, tamburine, căldări de plastic și străchini. De această dată reportaje au fost difuzate și la alte televiziuni naționale precum JurnalierTV, TV878, iar o duduie tinerică, bine făcută și cu un decolteu pronunțat îi tot lua la întrebat pe manifestanți. Steagul roșu, chiar dacă nimerea mai rar în cadru, nu lipsea din decor. Apoteoza reportajelor televizate a fost discursul duduiei cu un accent teribil palatalizat: „Dupa cum vedeți, dragi telespactatori, oamenii sunt indignați, dar protestează pașnic. Cu toate acestea, poliția a venit numeroasă, gata să intervină, și am fost preîntâmpinați că vor fi foarte duri. De ce?! Ce vină au acești oameni?! Că-și apără drepturile?! Dreptul de a-și plimba copiii la umbra acestor arbori seculari și nu a blocurilor de beton?! Noi am încercat să sunăm la vice-primarul municipiului, dar nu l-am găsit. Dacă ne auziți, domnule vice-primar, vă rugăm să luați legătura cu noi, nu vă ascundeți. Și încă ceva: nicio televiziune controlată de holdingul oligarhilor nu a venit la protest, dar noi vom continuă să vă ținem informați! Rămâneți cu noi!”.
De aceastӑ datӑ Ivan Vacari nu a apӑrut în cadru.
