Visul despre casă. Nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât o casă. Casa noastră. Cu mamă și tată, cu frați și surori. Ei sunt cum sunt. Buni că pâinea caldă, răi la mânie, arțăgoși și zeflemitori…
Unul e cu limba mai lungă, altul sărac la vorbe și cu brânza-n șip. Celălalt dă și cămașa de pe el, iar când a sa se subție, dă și din a ta…
Cu obligații și nedreptăți. Cu unul care mereu încearcă să-ți pună-n cârcă partea lui de corvoadă și de trudă, cu un altul care mereu dă vina pe tine când se răstoarnă oala cu smântână… Dar cu ambii care sar la bătaie atunci când baistrucii de pe ulița vecină te dau jos de pe bicicletă!
Cu ciondăneli și hârâituri, cu gelozii și rivalități. Dar cu un cojocel pe care l-am purtat cu toții pe rând, cu sora mai mare care îi leagănă pe toți acei care vin din urmă. Cu bădia care veghează peste roiul de frați și surori mai dihai că cloșca peste pui. Badea care-ți dă la moacă dacă te uiți strâmb la el. Și căruia îi faci o pacoste la prima ocazie ca să te răzbuni. Îl spui la tătaia, de exemplu, că a umblat la punga cu tiutiun…
O casă din astea plină de nebunie, de gâlceavă și de sfadă. Dar și de o liniște infinită atunci când vuiește furtuna afară, iar tu stai cu badea cu nasul lipit de geam pândind fulgerile și numărând secundele până la tunet, ambii înfricoșați, dar încercând cu toată încăpățânarea să ne demonstrăm unul altuia că nu ne este teamă, iar la fiecare fulger ne infingem și mai tare unul în altul. O casă în care, atunci când e ger afară, se adună toți, care pe cuptor, care la gura focului, ascultând povești și așteptând să răstoarne mama măligă care se coace pe plită… O casă în care în dimineaţa de Paşti îl asteptăm pe tata de la biserică ca să ieşim de sub oghialuri şi să ne spălăm pe mâini în apă cu ouă roşii şi să gustăm din sfinţit înainte de a mânca de dimineaţă, poate unica masă de dimineaţă împreună din an...
Niciodată nu zici că ești fericit în asemenea case. Fiindcă fericirea este casa însăși, nu aflarea ta în casă. Iar atunci când ea dispare, când ești rupt și aruncat din ogradă, fugărit prin stepe și tundră, nu ai nevoie decât de un singur lucru : să fii acasă…
Cât de mult doare atunci când ți se spune că nu ai casă!
