Dragӑ Jorge, imaginarul meu frigorifiat te-a botezat anume aşa,
şi te-a întrupat pe undeva pe strӑzile obosite de nӑduful ecuatorial
ale unui orӑşel cu nume de sfânt catolic de import
în rӑzboi permanent cu jungla avarӑ,
cu liane cât braţul sugrumând orice abandon sau uitare
şi papagali coloraţi ce spintecӑ aerul mustind de umiditate,
ţipând la lume, îngroziţi de arhitectura colonialӑ,
cu maimuţe ce urlӑ excitate la vӑzul unui fruct mai zemos
sau a unui mascul cu blana mai înfoiatӑ,
dar indiferente la posterioarele dezgolite
înzorzonate cu paiete de celofanӑ şi pene din plastic,
cӑrnuri peste care curg şiroaie de sudoare
tremurând frenetic în ritm de salsa
şi raspândind feromoni pentru a îndepӑrta fiarele nopţii…
îţi scriu, dragӑ Jorge, cӑci la noi a venit din nou toamna,
o toamnӑ cu frig, cu vânt, cu ploaie,
şi mintea mi te-a trimis direct acolo, unde nu existӑ anotimpuri,
unde ploile se contopesc în veacuri de singuratate,
spӑlând pânӑ şi urmele celor care pleacӑ...
la noi ploile nu spalӑ nimic, dragӑ Jorge,
la noi ploile sunt aşteptate ca o manӑ cereascӑ,
chiar şi toamna, chiar şi atunci când e frig şi bate vâtul...
la noi nu-i ca la Manaus, oraşul luxului efemer, crescut pe sevӑ de hevea,
lemnul de „ca-hu-chu” care a plâns cu aur peste Amazonia...
la noi, dragӑ Jorge, plouӑ pentru grâu şi pentru ovӑz,
grâu pentru oameni şi ovӑz pentru cai,
şi ne bucurӑm îngheţând cu frica-n sân:
sӑ nu fie puţinӑ, sӑ nu ni le ia acei cu nӑlogul,
sӑ avem ce da la prunci, sӑ avam cu ce hrӑni caii
cu care la primӑvarӑ vom ieşi la arat ca sӑ semӑnӑm
pâine pentru oameni şi ovӑz pentru cai.
dar uite acum, dragӑ Jorge, e toamnӑ şi plouӑ
şi vreau sӑ te rog, cӑ tot nu mai ai ce face cu zeama de „ca-hu-chu”
de când cu cauciucul de sintezӑ,
sӑ ne trimiţi şi nouӑ puţin latex de la Manaus
sӑ ne impermeabilizӑm hainele şi fricile îngheţate.
