Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
23 septembre 2019 1 23 /09 /septembre /2019 11:52
Sӑptӑmâna în care procurorul visat de noi a devenit european

Recunosc: zilele trecute cea mai urmărită poveste de către subsemnatul a fost reportajul scriitorului român Jan Cornelius despre călătoria sa de la Iaşi spre Chișinău, publicat, fragment după fragment, pe peretele său de pe Facebook. Invitat de către centrul german Akzente să participe la un eveniment cultural, „neamţul român” cu reședință în Germania, la Düsseldorf, duce în timp real un mini „jurnal de cӑlӑtorie”. (Iatӑ o mostrӑ, o postare din vamă: „Nu știu de ce mi se pare că văd după colț zidul de la Berlin. Dar cred că e zidul toaletei.”)

Vă recomand cu insistență să vă conectați și să-l citiți: e relatarea unui om care vine dintr-un spațiu al normalității despre acea absurditate în care trăim și pe care nici nu o mai luăm în seamă. Ne-am deprins. Și nici nu pare să ne deranjeze prea tare...

Pe 20 septembrie Jan Cornelius a citit la Cenaclul Republica din cartea „De ce nu-s românii ca nemții?", pe care a scris-o impreună cu Adina Popescu, apărută anul acesta la editura Paralela 45.

Dar nu doar Jan Cornelius a ajuns la Chișinău. Toată floarea teatrului românesc va participa la cea de-a cincea ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești! Festivalul teatral, finanțat de ICR și ministerele Culturii din R. Moldova și România, a debutat cu spectacolul „Dosarele Siberiei” în regia lui Petru Hadârcӑ și va dura până pe 29 septembrie.

Din cele bune vom mai menționa și „darea în exploatare” a sistemului de canalizare în satul Roșu, construit, bineînțeles, pe bani din Germania și din România (aproape 1 mln de euro!). La fel, pe bani româneşti (ai Bucureştiului) au fost refӑcute scӑrile de granit din parcul „Valea Morilor”.

Cam atât cu veştile bune. Sӑ trecem la cele mai nebune, obişnuite...

Dar înainte de a o apuca pe aceastӑ hudiţӑ, vӑ invit sӑ citiţi şi acest articol în care mӑ jucam de-a consultantul (nu neapӑrat pentru cӑ l-am scris eu, ci pentru a pricepe mai bine ce urmeazӑ).

SPUTNIK ZBOARĂ PREA SUS După ce li s-au ridicat imunitățile respective (parlamentare, nu aletele) deputatele lui Shor, Tauber și Apostolova, au fost arestate (e drept cӑ ulterior a fost anunţat arest la domiciuliu). Oficial – pentru că figurau în raportul Kroll. Nu a fost arestat însă și Novasadiuc, actualul șef al agenției Sputnik de la Chișinău. Ruşinicӑ, stimați ofițeri mascați! E mai ușor să te legi de acei rămăși fără „krâşӑ” (pentru a folosi expresia de pe un panou publicitar pe care l-am văzut astă vară la Florești) decât de un individ protejat de Kremlin, nu-i așa? Tot la capitolul respectiv vom menţiona şi cererea de ridicare a imunitӑţii pentru Vladimir Cebotari și Petru Jardan de la PDM, adicӑ tot nişte orfani de „krâşӑ”. Cebotari, aşa un detaliu, e candidatul PDM la alegerile primarului Chişinӑului. E posibil ca la momentul în care veţi citi aceste rânduri sӑ fie deja sӑltaţi... Sӑ nu credeţi cӑ plâng cuiva de milӑ, poate doar, dar puţin de tot!, îmi pare rӑu pentru viitorul luminos al kolhozului de la Jora de Jos... Și mai am un regret, de aceastӑ datӑ mult mai mare. E ceva absolut macabru în comportamentul acelor „anchetaţi”: chiar şi atunci când cad, aparent irecuperabil, ei rӑmân fideli „partidului”. Aşteptӑm în continuare sӑ fie „aruncat în aer” sistemul politic... Pe semne, „încӑ nu a venit momentul”... Ori e amatorism total şi aici: doar vorbӑraie mӑruntӑ, fӑrӑ acte serioase, fӑrӑ „compromat”...

COALIŢIE „SITUAŢIONALĂ” BETON PSRM și ACUM au semnat mult-așteptata coaliție. Desigur, toată lumea știe că nimic nu-i mai durabil decât temporarul, mai ales când așa-i „situaţia”. Cică e acord între instituții, nu între partide, ceea ce-i absolut ridicol, căci colaborӑrile între instituții sunt reglementate de alte acte (cum ar fi Constituția, spre exemplu), dar cine mai ține cont de ele? Cât privește textul, doar un singur alineat merită atenție (al doilea din capitolul „Principiile de guvernare”, chiar de pe prima pagină), iar sensul lui poate fi redus la o simplă propoziție: „Stӑm pe loc!”. Dacă-i „beton”, atunci „beton” să fie! Ce să-i faci?, suntem eminescieni până-n măduva vectorului: „Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămanem”. Păcat doar că nici barem poeziile nu le învățăm până la capăt...

BĂTĂLIA PENTRU PROCUROR  A fost modificată procedura numirii Procurorului General, ceea ce în limbajul noii coaliții înseamnă „Reforma procuraturii”. Nu sunt mare specialist în domeniu, dar cred că textul lui Alexandru Tănase e suficient de accesibil pentru toată lumea. Redusă la o frază, această „reformă” înseamnă doar atât: „Procurorul îl vom numi noi!”.

NĂSTASE PUNE CRUCE PE MAI Bine, bine, nu chiar „pe”, ci „în”. Un coge crucelӑu! Să știe toți ce cruce au a duce! Mie personal mai potrivit (și mai corespunzător, printre altele, cu aceeași Constituție care zice că biserica e separată de stat) îmi pare un alt proiect de instalație: un țambal astupat cu o batistă maaare, cu horboțele, croșetata cu ornamente naționale.

TREI AU PLECAT Pavlovschi și Spătaru au zis NU platformei DA. S-o fi supărat pe ceva. Dar asta e firesc, oameni mulți, funcții puține... Nu se ajung pentru toți. Dar a plecat și al treilea, o figură mult mai grea: Octavian Ţâcu! El anunță că va fi candidat la funcția de edil al Chișinăului și face apel la Năstase să nu se bage în cursa electorală, adică să-și ducă crucea mai departe la MAI. Iatӑ asta zic şi eu – uppercut! Ţinând cont de agitaţie, se pare cӑ furnicarul a fost lovit simţitor!

JUDECĂTORI DISCIPLINAŢI Piramida a simțit că s-a schimbat vârful și încet - încet se mută sub cel nou. Astfel înțeleg eu demersul judecătorilor care cer demisia in corpore a CSM (bănuiesc că tot de ei ales). Această mișcare este absolut independentă și neafiliată, fiți pe pace. E din altă simfonie acest proces. (nu degeaba vӑ recomandam eu un articol mai sus)

UN PENCE ÎN LOC DE POMPEO Tentativa Maiei Sandu de a-l vedea pe Pompeo a eșuat, acoperită de cenușă precum Pompei de Vezuviu. Chiar eram curios cum vor reacționa americanii. Poate că dacă îi bătea smerită la ușă, i-ar fi deschis Secretarul de Stat pentru o poză, dar..., Mike Pompeo a șters-o din gară. Chestie de priorități. În schimb, Maia Sandu a fost primitӑ de un alt Mike, acel care e Pence, Vice-Preşedintele. Sӑ zicem cӑ aparenţele au fost salvate!

MOSCOVA – BERLIN E un traseu, nu o axӑ, nu cobiţi, vӑ rog! Dupӑ ce a fost la Moscova, ministrul notru de externe a plecat la Berlin. Probabil sӑ-i asigure pe nemţi cӑ a rӑmas acelaşi Nicu Popescu şi nu „Nikalai Nikalaici”, precum îl vede Lavrov. Poate va reuşi sӑ le explice şi acel alineat doi despre care scriam mai sus, dar asta va fi mai greu... Explicaţii vor fi fӑcute, cu certitudine, drept cӑ nu se ştie care va fi vectorul explicaţiilor.

NIKALAI VS HOGAN Voi începe cu un disclaimer (așa-i la americani primit): ceea ce voi spune nu este nici rasist, nici șovin. Dimpotrivă! Un eveniment de la Bălți mi-a adus aminte de un vechi banc despre cum pregătesc americanii un spion ca să-l trimită în Siberia. După multiple pregătiri și exerciții, spionul vorbește la perfecție rusa, înjură de mama focului, stăpânește de minune codurile pușcăriașilor și bea vutkӑ de se usucă taigaua de la suflarea lui, mai dihai ca un rus. În ultimul moment, pentru verificare, cheamă un emigrant rus care le dă toată pregătirea peste cap: „Înţelegeţi, domnilor, în Siberia nu prea sunt negri...”. La Bălți, Hogan a vorbit românește. Grigorişin – rusește! Găsiți intrusul! Eu zic că e o chestie de obraz, nu de culoare a obrazului.

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII Poate chiar a deceniului! Va reveni oare TVR în Moldova? Vom reaminti că TVR și-a sistat emisia pe teritoriul Republicii Moldova pe timpul lui Voronin, la 27 septembrie 2007. Frecvențele au ajuns ulterior să fie gestionate de holdingul lui Plahotniuc, prin care erau difuzate Canal 2 și Canal 3. Iată deci veritabilul test pentru actualul guvern, adevărata hârtie de turnesol! În funcție de decizia luată va fi definitiv clar: e un guvern anti-Plahotniuc sau unul de natură pur geopolitică?

Cam atât. Cireșica de pe tort din această săptămână o voi trimite-o Reprezentantului comercial al Rusiei în Republica Moldova, Vladislav Darvai. Ăsta cică vrea să dezvolte „inteligenţa artificialӑ” în Moldova! No bine, a cam întârziat: inteligența în Republica Moldova e deja ceva artificial, contrafăcut, căci cea „naturalӑ” și „organicӑ” s-a cam evaporat... Dar dacă ne aducem aminte de acel robot al ruşilor care s-a dovedit a fi un om mascat, totul devine cât se poate de logic. Așa că data viitoare când ne vor anunța că ale rușilor cunoștințe despre Moldova se datorează „inteligenţei artificiale” să nu căutați roboți și algoritme, ci omuleți mascați. Tot un fel de network.

P.S.: Hei, deşteptule, mӑ veţi întreba, dar ce are titlul editorialului cu textul? Vӑ zic imediat: Laura Codruţa Kovesi a fost votată procuror-șef european, primul din istoria Uniunii Europene! S-ar cuveni sӑ-i felicitӑm pe europeni. Și sӑ ne întristӑm niţel, cӑci ce avem noi cu ei, cu europenii?...

Alineatul II e crezul nostru!

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher