Dragă Mithun, permite-mi să te numesc
Astfel astăzi. De altfel, sper mult ca acest răvaş al meu
Să te găsească cântând și dansând la fel de dezinvolt
Precum o făcea Chakraborty pe timpuri.
N-o lua în nume de rău, căci acel actor indian a mutilat
Suficiente inimi atunci când cădeau cărămizi din zid,
Iar prin breșele deschise au năvălit cele mai
Lichide și volatile produse ale boliwoodului și holywoodului
Cu toți bruce-lee-ii, rambo-ii și chuck noriş-ii launloc.
Nu știu cum era pe la voi, dar pe aici nec plus ultra se considera
Să fumezi țigări Brooklyn, cu o cutie de Heineken în mână,
Din care să tragi din când în când câte o dușcă.
Nu știu cum se face, dragă Mithun, dar din acele vremuri
Nu au rămas decât ambalajele...
Se zice că pe la ei în afară de junk mai există și chestii faine
(Unii afirmă că ar fi chiar mai multe decât junk).
Nu știu, dragă Mithun, încă nu s-a întors nimeni să-mi descrie
Cum e pe lumea cealaltă...
Conform statisticelor, și la ei se bea Heineken din cutie,
Dar la ei mai e ceva pe lângă asta din care noi n-am gustat încă...
Căutam și noi senzații noi, ne aruncam în vise ca într-o piscină gonflabilă,
De îndată ce vedeam un ambalaj mai colorat
Îl adoptam ca pe un câine fără stăpân...
Mai bine adoptam câini și mâțe, dragă Mithun,
Mai bine ne luam de frați și adoptam vaci bune de lapte, dragă Mithun,
Poate ne arătai și nouă cum e să venerezi o vacă și nu un ambalaj de cipsuri
Nu s-a ales nimic din visurile noastre, dragă Mithun,
Dar, iată, ambalajele au rămas:
S-au adunat, le-a luat vântul și le-a semănat peste ciornoziomul nostru
Gras și mănos. Iar pământul, ce știe el? Rodește...
Semeni vânt – culegi furtună...
Noi am uitat ce am semănat, Mithun, înțelegi?
Nici nu mai știm cum se face, la o adică...
Stăm la o margine de ogor cu brațele încrucișate
Și privim, încruntați și neputincioşi,
Cum încolțește celofanul și staniolul...
