Bonjour, Charles! Dar să-ți zic de ce ești „Charles” astăzi:
Mi-am adus aminte de neînfricatul ăla din cărțile copilăriei noastre,
De d’Artagnan. Și mi-am dat seama că nu-i cunoșteam numele deplin.
Iată-l: Charles de Batz de Castelmore, dit d'Artagnan!
Un nume ca un poem revărsat peste harta Gasconiei.
Citeam, dragă Charles, romanele lui Dumas
Și dacă s-ar fi pomenit pe atunci
Vre-un gardian de-al lui Richelieu pe-alături
Negreșit l-aș fi străpuns cu acea „spadă”
De lemn: două scânduri (mai pui două și-l bați pe gardian între ele),
Una lungă, ascuțită la un capăt, și alta - scurtă,
Care trebuia să fie și garda spadei,
Bătute neapărat cu două cuie,
Căci cu unul nu ieșea decât o morișcă...
Arme de temut, nu flori de busuioc,
Ne și luam la duelat cu alți muschetari de alde noi:
În șorturi, cu genunchii zdreliţi,
Cărora le țâșneau ușor lacrimi de la o tușă mai bine aplicată
Și se transformau în mucoși mămoși...
Totul era să nu te prindă mamă-sa, dragă Charles,
Alea nu-ți erau Anne d’Autriche sau Milady de Winter
Ci walkirii dezlănțuite, iar noi ne jucam de-a muschetarii, Charles,
Nu ne interesau miturile runice, depășite istoricește (oficial)…
Bine, și ale noastre mame mai cădeau în mit uneori...
Dar totul n-a fost decât o mistificare, dragă Charles,
Am combătut eroi de romane romantice,
Ne-am identificat cu personaje sclipitor de inventate,
În realitate, totul a fost pe dos, dragă Charles...
D’Artagnan e de fapt un nume de împrumut, de la maică-sa,
Ca să dea mai bine, mai nobil, pentru carieră...
Iar Batz nici nu-i măcar în Gasconia... o insulă în Bretania...
Adevăratul d’Artagnan nici măcar nu se dușmănea cu cardinalii:
Era protejatul lui Mazarin și fidelul său slujitor,
Iar Richelieu nu era chiar un netrebnic, ci doctor la Sorbona, cum n-ai da...
Iar mai deunăzi, dragă Charles, am apucat de celălalt capăt spada de lemn a copilăriei
Și m-am văzut ca un prelat cu crucea în vânt pogorând legi peste robii lui Dumas
