Presa scrisă face un lucru urât de tot: ea ne prezintă un adevăr fals și polisat și ne lasă să credem că lucrurile stau mult mai bine decât sunt în realitate. Deschizi un ziar sau, așa cum o facem mai toți astăzi, un portal de știri și citești: declarația lui cutărică, interviul lui cutărel, ăsta a spus, ălălalt a comentat, celălalt a declarat ș.a.m.d. Și peste tot – scris corect (ne și scandalizăm când e o literă schimonosită sau o virgulă pierdută!), cu subiect, predicat, acorduri folosite corect, gerunziu și genitiv, mă rog tot ceea ce face un text lizibil și un gând exprimat corect. Mă înclin în fața jurnaliștilor și redactorilor! Sisifică muncă!
Numai că această muncă, vrei nu vrei, ni-i prezintă pe toți acești măscărici drept persoane cu rațiune, capabile să lege două propoziții care ar mai avea și sens, capabile să urmeze un fir logic sau narativ într-o secvență discursivă orală... Lucru deloc ușor, de altfel, chiar și pentru minți mai luminoase. Va îndemn să faceți un test simplu de tot: înregistrați o conversație. Apoi încercați ș-o stenografiati cu toată onestitatea (că nu vă pune nimeni s-o faceți publică, nu-i așa?) și citiți rezultatul.
Dar chiar dacă am presupune că într-o bună zi presa ar renunța la redactarea vorbirii directe și ne-ar propune doar stenografieri exacte (cu riscul să-și piardă cititorii), tot am rămâne departe de realitate.
Vom aminti un adevăr contestat astăzi doar de originali din speța celor care afirmă că pământul e plat și doarme pe trei țestoase: limbajul este ceea ce-l defineşte pe om. Nu vom dezvolta, căci ne vom afunda în teorii lingvistice și ermeneutică scolastică, dar voi încerca din nou să fac apel la propria dumnevoastră experiență: oare nu discutând cu cineva, oare nu evaluându-i discursul vă faceți o dee despre omul pe care-l aveți în față?
Citesc, reacționez la declarații, mă bucur, mă indignez, comentez cele citite, inconștient plasând persoanele respective, emetoare de discurs (redactat!), într-un areal oarecum palpabil al raționalului. Dar uneori mai pui un video... Și iată aici te apucă groaza. Și realizezi catastrofa în care ne bălăcim. Fiindcă îți cade peste cap și peste urechi acel accent oribil, chiar și la acei cărora le poți dibui un dram de logică în formularea propozițiilor, un accent din ăla rusesc cu palatalizări și ţiţiiri, o melodicitate a discursului, constructii ritmice absolut devastatoare... Accent provincial rusesc, și nu unul moldovenesc țărănesc, cu care eu personal nu am mari probleme.
Vă veți fi obișnuit cu el și nu-l luați în seamă... Dar dacă am ajuns noi azi, după 30 de ani, să căutăm cu lumânarea o vorbire rostită curat românească, chiar și la cei mai noi din guvern, veniți din străinătate (adică potențial feriți de influența nocivă a propagandei și mass-mediei rusești), e vai și-amar. Eu unul nu suport să-i aud...
Mă supăram pe timpuri atunci când ex-premierul Iurie Leancă, la o întâlnire cu cetățenii Moldovei de la Paris, își începea discursul cu felicitări adresate nouă pentru calitatea limbii române pe care o vorbim, pe când noi credeam chestia asta depășită, desuetă și nelalocul ei. Așteptam răspunsuri la întrebări de ordin social, economic, ce și cum se face pentru a ne integra în UE...
Cred că înțeleg acum ce voia să zică...
Există o legătură directă între acel accent rusesc chişinăuean care răsună la posturile de televiziune, în parlament și guvern și starea de fapt din Republica Moldova. E o certitudine!
