Assassination Nation (2018) de Sam Levinson nu este un film cotat foarte înalt pe siturile specializate. Cursorul este pe undeva pe la jumătate în toate grilele de apreciere pe care le-am văzut. Cu toate acestea, 78% din utilizatorii Google „au apreciat” acest film. Cu toate acestea, filmul îmi pare mult mai bun decât multe altele care au primit note mari și comentarii elogioase, sau chiar au fost premiate! Asta ca să înțelegeți cât de mult înseamnă în această industrie publicitatea și main-stream-ul, filiera corespunzătoare.
Faptul că am privit filmul e o pură întâmplare. Se mai întâmplă să dau click la nimereală într-o listă, cu gândul că nu voi urmări foarte atent ce se întâmplă într-un colț de ecran în timp ce lucrez la altceva. Și dacă prima jumătate a filmului parcă corespundea cu lipsa mea de așteptări, evenimentele au căpătat un tempou și o intensitate cu totul vertiginoase începând de la o împușcătură și o primă moarte... Ah, ce păcat că eroina anunță chiar din start că se preconizează un masacru!... E unul din puținele rateuri ale scenariului. Dar poate că realizatorul, conștient că nu „dă lovitura” din chiar primele clipe, a încercat să țină spectatorul în alertă, care altfel ar fi abandonat după primul sfert de oră?
Da, acel sfert de oră care ne prezintă din ce anume este compusă viața a patru adolescente într-un orășel provincial american, Salem (trimitere deloc întâmplătoare, dacă vă osteniți să căutați, ca mine, informații despre această localitate!). Chat, rețele sociale, mesaje la limita decenței... O lume virtuală fără limite și o realitate care încă se supune anumitor conveniențe. Dar apare un hacker care începe a pirata conturile individuale ale cetățenilor, începând cu primarul, și le face publice. Acea împușcătură despre care vă vorbeam mai sus este glontele pe care și-l trăgea în propria țeastă edilul...
De acum încolo totul devine o nebunie şi un măcel sângeros...
Filmul ridică foarte multe întrebări: de la influența virtualului asupra cotidianului până la relațiile părinți – copii în această nouă realitate. Iar ultima frază din film, chiar dacă e lipsită total de originalitate, îmi pare o găselniță foarte bună. Hackerul este până la urmă prins. E un copil. Iar la întrebarea „De ce?” nu știe ce să răspundă. Zice doar, neîncrezut: „Pentru like-uri?”...
Per ansamblu va fi greu să găsim „noutate” în acest film. Dacă îl descompui în elemente, totul pare a fi deja spus, deja văzut de zeci, sute de ori... Dar asamblate launloc efectul produs este destul de neaşteptat. Filmul trebuie privit. Măcar şi pentru acel arrière-goût ori setul de întrebări pe care ni-l lasă.
