Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
2 janvier 2019 3 02 /01 /janvier /2019 22:50
Săptămâna în care a fost dedusă formula R. Moldova

E complicat să scrii despre o săptămână în care a încăput Crăciunul. Este de fapt unicul și singur eveniment marcant al săptămânii trecute. Așa și-mi vine să zic, parafrazând un cunoscut poem de pe la noi: „A fost Crăciun. Ecoul lui și-acum mai este viu..”. Sunt convins că majoritatea celor care-mi citesc textele sunt creștini ortodocși (sau atei care se consideră progresiști) și au sărbătorit și ei Crăciunul pe 25 decembrie. Că doar nu ne considerăm sectanți sau, și mai rău, pupăm mâna KGB-iştilor?... Vom reveni la asta imediat. Dar vom rămâne încă puțin la subiectul „Crăciun”, cât nu ne-am înfundat prea tare în altfel de ape și mai respirăm aer curat.

Vă doresc tuturor, dragii mei cititori, sărbători fericite de sfârșit de an! Sunt momente de neprețuit pe care le petrecem cu oameni apropiați și care ar trebui să le păstrăm intacte, căci aceste rare sărbători ne țin pe linia de plutire. Fiți atenți față de acei care vă înconjoară, ocrotiți aceste clipe de comuniune de răutate, pizmă, ceartă și supărare. Fiindcă dacă nu reușim să protejăm intacte acele câteva momente în an – Crăciun, Paște, Blajinii – momente simbolice, în care religia și credința devin secundare, atunci vom distruge și acei puțini stâlpi de care ne mai putem lega bărcile în derivă totală pe valurile tot mai înalte ale oceanului planetar... Dacă nu reușim să ne stăpânim ura, mânia, pornirile războinice și să re-devenim, măcar pe durata a câteva zile pe an, afectuoși și atenți față de aproapele nostru, suntem pierduți...

Acum să revenim și la sectanții noștri KGB-iști, care ei, sunt pe stil vechi.

DEMASCAŢI! Un eveniment foarte important s-a întâmplat săptămâna trecută în Letonia (după cum vedem, și în această săptămână evenimentele importante pentru noi nu au avut loc la noi). Au fost desecretizate și făcute publice arhivele KGB-ului cu fișele individuale ale agenților! Și, ce surpriză!, am aflat că mitropolitul ortodox de Riga a fost (iar noi știm că „foşti agenţi” nu există) agent KGB-ist. Cred că evenimentele din Ucraina unde, în treacăt fie spus, nu a fost prelungită „starea de război” de 30 de zile, ne duc direct spre o deconspirare similară și acolo. Nu-i exclus să se întâmple și în altă parte, iar acestea vor însemna că se va constitui un fel de legitate sistemică, o înțelegere despre cum funcţionează biserica ortodoxă, iar în aceste condiții nu va mai conta dacă se desecretizează ceva și în Moldova sau nu. Dimpotrivă, orice tergiversare va fi o dovadă că atât biserica cât și alte structuri au fost și sunt împânzite de agenți KGB-işti...

ŞEVCIUK CONDAMNAT Fostul pretins lider de la Tiraspol a fost condamnat de ai săi la 16 ani de închisoare! Pentru furt bineînțeles. Asta nu înseamnă că acei de astăzi sunt mai buni, dar e un semn că e nevoie de „un țap ispăşitor” pentru a justifica mizeria și sărăcia de acolo. Dar să nu credeți cumva că Şevciuk a pățit ceva. După ce a fost văzut pe străzile Chișinăului acum câteva luni, localizarea lui e încă un mister.Şi tradiție, de la sine înțeles.

ROMÂNIA TOT DĂ BANI Încă 3 milioane de euro au fost alocate pentru renovarea și întreţinerea instituțiilor preșcolare de învățământ din Republica Moldova de către România! Nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce ar fi cu aceste instituții fără ajutorul României...

JOCUL DE-A SCAUNELE MUZICALE Continuă caruselul demisiilor și numirilor în posturi importante. Săptămâna trecută s-au întâmplat mai multe, dintre care am reținut doar trei: Cincilei numit viceguvernator la BNM, Parfentiev la ANCD, iar Buliga la CNAS. Nu ar trebui să ne mire. Dacă ați cunoaște cât de cât cum funcționează piramidele de clan în Moldova, ar trebui să înțelegeți că piramida convențională „Plahotniuc” are o forță gravitațională foarte mare, mult mai mare decât acea „Filat”, spre exemplu. Elementele care o constitue sunt solide și reputația „vârfului” este ireproșabilă. C-o fi așa sau ba, dar „holdingul” este respectat în mediul „elitelor economice” și are reputația de a nu-și abandona niciodată soldații fideli...

ELECTORALA

Iată-ne ajunşi şi la capitolul care ne va excita până la sfârşitul lui februarie.

ACUM NU-I CU PL Până la urmă PL nu s-a înțeles cu ACUM. Ambele tabere se acuză reciproc. PL desigur a întârziat cu deciziile, ceea ce-i amatorism total din partea lor, dar declarațiile celor de la ACUM nu-s mai de treabă și lasă de înțeles că a fost și un element de tragere în țeapă („kidalovo” în sleng banditesc) atât de caracteristic clanului din care li se trag multora de acolo rădăcinile.

SEMANTICĂELECTORALĂ Când am citit la cineva pe FB ordinea partidelor pe buletinele de vot am crezut că-i o glumă. Dar nu este! Citiți lista în rând, nu în coloniţă: PDM ACUM PCRM PSRM. Fraților, CEC a reușit prin doar câteva acronime să redea toată istoria și esența Republicii Moldova. Iar dacă desfășurăm puțin PDM ACUM DA PAS PCRM PSRM devine chiar premonitoriu... Absolut hilar! Cu această ocazie CIREȘICA DE PE TORT va pleca direct la CEC pentru cea mai genială creație a anului care descrie extrem de fidel realitatea din statul independent Republica Moldova!

LISTE PD, ACUM și PSRM și-au publicat deja listele. Nu voi comenta listele, ci vă voi atrage atenția că doar acestea trei au și apărut. Dar e doar o coincidență și mai mult nimic. Ah da, și PCRM cică are listă, dar ei au făcut-o în ordine alfabetică, asta ca să înțelegeți cât de serios ei speră să treacă pragul electoral.

Punem punct aici. Ne auzim la anul! Sărbători fericite tuturor încă o dată și fiți atenți la excese! Totul e bun, dar numai cu măsură.

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher