Vorbim (scriem) fără ca să fim auziți. De fapt nu vorbim, ci generăm like-uri. Ascultăm doar ceea ce ne place să auzim. De fapt, nu ascultăm, ci iarăși: distribuim like-uri.
Căutăm, adică ce spun eu ?, nu mai căutăm demult, ni se dă pe tavă. Un algoritm anonim ne așează în fața ochilor doar conținutul care ne spune: „Esti frumos, ești deștept, ai dreptate! Uite câtă lume îți apreciază părerea!” Scroll down și vezi: toată lumea zice în unison cu tine același lucru, îți îmbogățește discursul cu argumente! Vai, ce lume frumoasă! Cât de inteligenți sunt cu toții, cât adevăr în spusele lor!
Și iată că de acum încolo te simți parte constituantă a acestei lumi, îi ești recunoscător, îți este frică să n-o decepționezi cumva. Celulele tale au nevoie de zahăr și nicotină, iar egoul – de like-uri. De zahăr sau nicotină nu e bine să vorbești pe rețele, despre alcool – doar utilizând un limbaj corespunzător, despre droguri – tabu, comentariii misogine – tabu și tot așa înainte: îți cunoști visceral publicul, nu poți să-ți permiți să-l dezamăgești, nu-ți poți permite să-ți trădezi Egoul. Toate producția cortexului tău este îndreptată spre a genera „zahăr” pentru Egoul în aşteptare de aprobări.
Da, ai acum dovada: ești deștept și „frumos” și ai, fără îndoială, dreptate. Iar dacă se nimerește din întâmplare, accidental, câte unul care se scapă cu vorba, cu dezaprobarea, nu poate fi decât un renegat, un prostănac și e bine să-l pui la loc imediat, pe loc, fără ezitare. Friends-ii tăi vor aprecia, inevitabil (încă o doză pentru Măria-sa, Ego!), măiestria și promptiduniea cu care reacționezi! Niciun risc, oricum. Dacă într-o discuție cu indivizi reali mai riști să primești și câte un pumn în bot (nu știi niciodată cu cine ai de furcă într-o discuție), profilele de pe rețelele de socializare nu pot decât să răspundă cu un comentariu, dar ele sunt apriori în teren ostil, în lumea ta virtuală, în bula opiniilor tale, selecționate de către o mașină.
Această mașină știe mai multe despre tine decât femeia (ori bărbatul, depinde) cu care te culci și asta nu mai este o metaforă, ci statistică. Cambridge Analytica știe cu siguranță cum să vă aducă o plăcere orgasmică de sute de ori mai intensă decât orice ființă umană. O mașină care doar asta caută, calculează, decide: cum sa-ți intre în voie. Ea nu cere „plăcere” în retur.
Dar într-o zi mașina, care-ți cunoaște cele mai sensibile zone ale erosului tău egocentric, te va gâdila exact în punctul G. Mai departe vei face totul singur. Un stimulent ales cu grijă generează fără greș acțiunile așteptate. Suntem şi noi nişte maşini biologice, până la urmă...
Apoi vin rezultatele unui scrutin. Oare cum se face că am pierdut dacă toți gândesc exact ca mine? Vai, dar undeva există o altă lume, o altă bulă, la fel de omogenă... Doar că puțin mai mare. Doare, nu? Mai dihai ca un pumn în figură...
