Săptămâna trecută vă scriam depsre faptul că putinismul a trecut definitiv de partea obscură a realității. Ceea ce a făcut regimul lui Putin din comemorarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial nu i se va ierta nici în smoalele clocotinde ale iadului. Nu în zadar doar câte-un prăpădit desăvârșit din liderii altor state îi mai vizitează parada militară la Moscova; simbolistica de „colorado” este interzisă în din ce în ce mai multe țări; în acest an, până și la Minsk așa-numitul marș „бессмертный полк” a fost interzis. Fiindcă tot ce se întâmplă în aceste zile în Rusia sau în alte țări, dar organizat de ruși, nu are nimic în comun cu războiul... Mai bine zis, toate acestea țin de un alt război, acel în plină desfășurare, pe care l-a pornit clica putinistă pentru a se menține la putere... Și dacă până în 2014 lumea bună și occidentul mai accepta condescendent această simbolistică, ca pe un moft, o bizarerie a rușilor, după anexarea Crimeii și după zecile de mii de morți în Donbass, dubii nu mai rămân.
Până și în Rusia arborarea simbolisticii tărcate a devenit un fel de „mauvais ton”. Nu, asta nu înseamnă că majoritatea o abandonează, dar iată elitele s-au determinat. Există și o Rusie progresistă care a renunțat la lenta de colorado. Ei ies la proteste, dar puterea asmuţă asupra lor cazaci aduși de prin Crimeea și Cuban. Cazaci cu lentă de colorado care au luptat în Transnistria și Donbass și care lovesc în copii ruşi astăzi...
Iată am ajuns, prin Transnistria, și la Republica Moldova. Acest stat, care nu este capabil, prin instituțiile lui, să înțeleagă ce îl amenință cu adevărat nu merită să existe. Statul, președintele căruia salută și se bucură ca un copil de un moșneag senil care îl proslăvește pe Stalin de pe scenă în PMAN, nu merită să existe. Statul în care până și reprezentanți ai elitei „culturale” acceptă să cânte la concertele dodoniste (da, la același concert la care un moșneag senil îl proslăvește pe Stalin de pe scenă) își merită soarta și destinul. Răposatul Nicolae Sulac o fi făcut triplu lutz în sicriu când a auzit-o pe fiică-sa cântându-i lui Dodon... Statul pe teritoriul căruia cântă Kabzon (persoană non-grata în SUA, spre exemplu, pentru legăturile lui cu banditismul), Leşcenko și Gazmanov nu merită altceva decât să fie furat. Noi suntem furați până și de acei care stau la dubă! Cică o firmă de-a lui Platon e pe cale să ne mai curăţe de vre-o 800 mln. de lei... În chiar acest moment! O țară în care bisericile popilor (de alde Markel la Bălți) care poartă steaguri cu portretul lu Stalin sunt pline de lume merită să trăiască în mizerie și sărăcie și să-și vadă fiii și fiicele fugind de robie.
CCA cică ameninţă un post obscur de televiziune, N4 (eu nici nu știam că există) că nu-i va reînnoi licența. Am căutat să văd ce difuzează: numai seriale cu bandiți rusești! CCA nici să-i amenințe nu a îndrăznit cum se cuvine: e o diferență mare între a retrage o licență și a nu o reînnoi... Ah da, CCA a mai avertizat vreo cinci canale... Le-a dat din degețel, cum ar veni... Ce să ne mai mirăm că defilează coleopterele pe străzile Chișinăului?...
În această țară până și porumbeii sunt mai lucizi decât majoritatea populației, căci doar un porumbel a avut curajul să-l găinăţeze pe Dodon...
Cam atât... Ce mai poți spune?... Ah da, rămâne Cireșica de pe tort... Am s-o trimit la Comrat. Ei au luat 500.000 de Euro de la europeni pentru dezvoltarea micului business. Numai că s-au făcut a uita să menționeze pe site-ul lor de unde vin banii. Căci cum să defilezi după asta cu panglică de colorado?...
Între timp, BERD anunţă că România va înregistra în acest an o creştere economică de 4,6%. Ei nu serbează 9 mai...