Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
12 février 2018 1 12 /02 /février /2018 11:43
Săptămâna în care moldovenii s-au îndrăgostit de NATO

Înainte de a trece la evenimentele săptămânii acestea, voi reveni scurt la ceva care s-a consumat săptămâna trecută. Și anume la demisia Președintelui CC, Tudor Panţîru. CCM, prin intermediul Secretarul General, Rodica Secrieru, a declarat că demisia ex-Președintelui era cunoscută demult, că hotărârea adoptată pe 15/12/2017 a fost publicată târziu fiindcă toți erau în vacanță. Mai pe scurt, versiunea oficială explică că nu există motive pentru speculație. Motive poate că și nu-s, dar speculații sunt, fiindcă, la drept vorbind, elementele acestui puzzle s-au potrivit de minune. Cine e de vină? Poate că niște jurnaliști răuvoitori și cobitori, poate că lipsa de profesionalism a instituțiilor publice, poate că… Acum nu mai contează. Așteptăm să vedem cine va fi următorul Președinte al CCM. Candu s-a supărat când a auzit de Poalelungi. Să vedem și cât de mare îi este supărarea.

TURNEUL LUI ULIANOVSCHI Noul Ministru de Externe, Ulianovschi, a fost săptămâna trecută în SUA, apoi a trecut și prin România. Nimic deosebit, la prima vedere. Chestii de rutină la care nici nu ar trebui să atragem atenție, dacă nu am dori să menționăm faptul că noul ministru a plecat în occident și nu la Moscova precum o fac alții cu cea mai mică ocazie. Simbolic și revelator, nu?

EMERGING CITY OF THE YEAR Un oraș din Moldova a primit acestă înaltă distincție din partea Juriului Galei CEE Shared Services and Outsourcing Awards! În competiție au mai participat orașele următoare: Debrecen (Ungaria), Kaunas (Lituania), Košice (Slovacia), Ostrava (Cehia) și Plovdiv (Bulgaria). Vorbesc despre orașul moldovenesc Iași. Din păcate, orașele moldovenești din partea stângă a Prutului la categoria „emerging” nu ar putea pretinde decât la ceva de genul „emerging city from the... glod”... Unioniştii sunt de vină! Cine alții?...

200 DE MLN ÎN 2016 România a făcut calculele: doar în 2016, prin intermediul diverselor programe de colaborare, Republică Moldova a primit peste 200 de milioane de euro din partea Bucureștiului! Ce să mai comentezi aici? No comments... Apropo, știți cât costă, aproximativ, un tanc rusesc ? Pentru un T-72 nou-nouţ ar trebui de plătit cam 2 mln. de $. Nici nu mai știu la ce vă scriu asta... Deduceți și singuri concluziile care se impun.

LAPTE FĂRĂ DE LAPTE Ia amploare un scandal mediatic în Republica Moldova și anume acel referitor la produsele lactate și la componența lor. Laptele din Moldova nu ar conține... lapte! Mă bucură mult că acest subiect a ajuns în prim plan! Demult era timpul!... Eu scriam, alarmat, despre acest lucru hăt prin 2012 (vedeţi aici articolul)... Din surse sigure știu că lucrurile s-au înrăutățit mult de atunci și că produsele din 2012 erau mult mai calitative decât cele de astăzi... Nu știu însă cum se poate ieși din acest cerc vicios (la o adică el poate deveni și virtuos): Laptele din vaci iese. Vacile sunt crescute de către țărani. Țăranii vor și ei să mănânce şi să traiască decent. Firmele de lactate vor să facă cât mai mult profit. În Republica Moldova afacerile și politicul sunt același lucru. Punct. Și poftă bună!

GUNOIUL DE LA BĂLŢI Încă o demisie răsunătoare la Bălți: a plecat și Leonid Babii care a îndeplinit atribuțiile primarului după ce a plecat Igor Şeremet care îndeplinea atribuțiile primarului în lipsa lui Renato Usatîi. De acum încolo funcția va fi preluată de către Lilia Sava. Mă întreb cine mai înțelege ceva în această harababură... Între timp, municipiul s-a adresat guvernului de la Chișinău și a cerut ajutor în problema evacuării gunoaielor. Ceva îmi spune că Chișinăul va face tot posibilul să curăţe orașul.

NATO ÎN TREND Dacă m-ați întreba care este evenimentul principal al săptămânii, v-aș răspunde fără ezitare: publicarea sondajului care afirmă că moldovenii în sfârșit au înțeles who is who. 1/3 – pentru aderarea la NATO, 1/3 – împotrivă, 1/3 – se mai gândesc, în condițiile în care doar 16% au spus că sunt informați despre proiectele NATO în Moldova, iar 50% doar au auzit. Asta e: când privești Pervîi Kanal n-ai de unde ști. Apropo, domnul Premier Ministru Filip, care zice că ieșirea din CSI nu este benefică pentru R. Moldova ar trebui să privească mai puțin televizorul și să se uite mai des pe cifre, pe statistici, pe sondaje, la urma urmelor.

SONDAJE ŞI ORIENTĂRI Nu voi obosi să repet ce am mai auzit de la altcineva: „Nu pentru politicieni trebuie să ne batem, ci pentru mințile oamenilor!” Mare adevăr! Căci rari sunt politicienii care au convingeri cu adevărat. Marea lor majoritate nu-și doresc decât un singur lucru: să fie aleși. Și ei vor urma un trend. Bătălia întotdeauna se duce pentru trend! Cine îl urmează, cine îl creează, și tot așa înainte, cu toate declinările și conjugările posibile. Iată, spre exemplu, Maia Sandu a zis că poporul decide dacă va fi Unire ori ba. Adevărat! Poporul decide, politicianul încalecă trendul! Iar în politica noastră mulți călăreți există! Acum e timpul lor: urmăriți-i atent, circul e impresionant.

14 VS 21 Sunt 14! De două ori mai multe decât săptămâna trecută! Este numarul localităților care au semnat declarația despre Unire. Dar nu acest lucru contează cu adevărat, ci reacțiile supradimensionate care au venit din tabăra putinistă. Fiindcă, cum n-ai da, dar 14 primării e o nimica toată pe lângă numărul total de aproape 900 câte există în Moldova. Dar s-au speriat! Socialiștii au mobilizat resursa administrativă și au adunat 21 (aceeași nimica toată, dacă e să socotim drept). Trebuie să recunoaștem că aici nu „competiţia directă” contează (şi ei ştiu asta!), căci nu compari persoane care semnează din convingere, cu cele care o fac la comanda șefului de partid... Nu în zadar socialiștii au cerut condamnarea unioniştilor în Pralament, ceea ce nu le-a reușit. Oare de ce le-ar fi frică?

CMC NU VREA UNIRE Propunerea decretării „Anului Unirii” la Chişinău nu a fost votată de către CMC. Chirtoacă o fi de vină, ca de obicei... Și cu shoppingul la mall la Iași, oare cum facem? Nu apare nicio disonanță cognitivă nimic, stimaţi consilieri?

Vom pune punct aici, dar nu înainte de a trimite tradiționala Cireşică de pe tort. Și o vom trimite Doamnei Neaga. Doamna Neaga este persoana care a explodat netul acum câțiva ani, atunci când posta poze lascive de prost gust pe o rețea socială exibând și un lux kitschios. Problema e că doamna respectivă era... procuror! Iar începând cu această săptămână se va ocupa și de instruirea noilor procurori! Cum altfel? Asemenea experiențe trebuie transmise din generație în generație!

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher