Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
29 janvier 2018 1 29 /01 /janvier /2018 17:58
Alain Fleischer, "L’homme dans les draps" (2003).

Alain Fleischer, "L’homme dans les draps" (2003).

Acel care ar fi încercat să descrie salonul în care dormita Omul în alb ar fi fost pus la grea încercare. Un singur lucru se putea spune cu certitudine : era luxos. Exuberant de luxos. Atât. Mobila și obiectele nu aparțineau nici unui stil, nici unei epoci anume. Erau acolo și o figurină din Egiptul antic și un bronz pe care un expert l-ar atribui simbolismului timpuriu din sec. 19; O pictură renaştentină florentină, o madona cu un prunc în brațe, atârna alături de un tablou în stilul avangardei rusești. Ambele aveau aceleași dimensiuni și erau înrămate în cadre aurite similare care disonau cu conținutul, de un baroc luxuriant... Un alt perete era în întregime ocupat de o bibliotecă din lemn sculptat, într-un stil oriental, cu elemente înserate din eben, care semănau mai degrabă a ceva african... Pe rafturi – tot cărți legate bogat, unele părând a fi foarte vechi. Cu toate acestea şi în pofida acestei adunături eteroclite de artefacte, ansamblul nu lăsa impresia de kitsch. O armonie stranie și greu de sesizat făcea posibilă acea coabitare a obiectelor în același spațiu...

Într-un șemineu masiv, care ar putea fi calificat de medieval, ardeau câțiva bușteni groși, dar nicăieri nu era nici urmă de funingine sau cenușă. Focul ardea, dar parcă fără a consuma lemnul, fără a scoate fum… Omul în alb ședea afundat într-un fotoliu moale, de culoare albă și el. Părea că dormitează, dar ținea ferm în mâna dreaptă, sprijinită de cotiera fotoliului, un ciubuc otoman încrustat cu elemente de fildeș din care scotea din când în când câte-un fum... În față-i era o masă din piatră de șah cu piesele sculpate în stil indian, dispuse în formațiunea lor inițială. De cealaltă parte a mesei se afla un fotoliu exact la fel, dar negru.

Fără să se fi auzit o ciocănitură sau sonerie, ușa salonului se deschise și intră Omul în negru. Fără a saluta, se îndreptă direct spre fotoliul negru și se așeză la rându-i. Trase un sertar al mesei de piatră și luă dintr-o cutie un trabuc, tot din același sertar scoase un foarfec și o brichetă. Omul în alb își ridică ochii. Îl privi impasibil. Cât timp acesta își pregătea și aprindea trabucul, Omul în alb se ridică și se indreptă spre un mini-bar. Scoase o sticlă și turnase în două pahare din licoarea care, dacă e să ne conducem după culoarea ei și după forma paharelor, era un whiskey. Apoi reveni la masa de joc. Îi întinse Omului în negru unul din pahare. Se așeză din nou în fotoliul său, alb.

  • Întotdeauna m-au amuzat acei care-și urează sănătate bând alcool, zise Omul în alb. E ceva care nu-i spus până la capăt în această urare. E ca și cum ai dori să-ți rămână intactă o capacitate pe care o distrugi deliberat. Amuzantă este tocmai asocierea acestei urări cu actul distructiv propriu-zis. Nu-ți propun să ciocnim. Să evităm eforturi inutile. Să decadem în simplă tradiţie nu ne-ar face cinste. Oricum stocurile mele de otrăvuri nu au fost înnoite, iar la cele vechi te-ai mitriditizat deja, nu-i așa?
  • Ai avut întotdeauna un umor specific. Ştii că te admir pentru asta? îi răspunse Omul în negru.
  • Oricât de straniu nu ar părea, abia acum aflu. Recunoştinţa mea nu are margini, după cum înţelegi.

Omul în negru gustă din conţinutul paharului...

  • Lasă-mă să ghicesc: 23-25 de ani, înnobilat în lemn de Mizunara.
  • Eşti un expert.
  • Iată unul din efectele pozitive ale războaielor. Cine ar fi crezut că japonezii vor învăţa să facă un asemenea whiskey?
  • Sunt perfecţionişti. Dar perfecţionismul lor este şi marea lor nenorocire. Ei tratează lumea de parcă totul ar fi o continuă ceremonie de ceai... Acolo unde ceilalţi învaţă din erori, ei se încăpăţânează în a perpetua doar ceea ce ştiu a face bine. Până nu vine o mitralieră Gatling sau un Fat man de mână cu Little Boy peste ei...
  • Simplifici. În alte părti sau măcelarit la fel de bine și fără factori exogeni. Erorile celorlalți costă la fel de scump, dacă nu mai mult... Și nici nu cred că învață cineva din ceva. Oamenii au memorie scurtă. Mai bine zis, oamenii poate și au ceva memorie, fiecare în parte. Dar omenirea, dacă e să ne referim la ea ca la o entitate, fie și colectivă, nu prea are. Mă amuză chestia asta cu memoria colectivă. În cel mai bun caz această „memorie” nu e altceva decât o cacealma din memorii individuale puse într-o oală pe care cineva, cu intenții ce nu au nimic de a face cu trecutul, o pune la foc și o condimentează după bunul lui plac. Ceea ce mă face să cred că așa ceva elementar nu există. De îndată ce dispar ultimii martori oculari, urmașii lor se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat.
  • Vrei să zici că memoria nu poate fi decât strict individuală?
  • Așa reiese. Mai mult decât atât: sunt tentat să cred că memoria nu este rațională. Ce folos din toate letopisețele, cărțile de istorie sau arhive? Din moment ce evenimentul nu mai este trăit, el intră întro zonă a abstractului. Memoria e ceva ce ține de emoții nu de cunoaştere. Iar emoțiile nu pot fi colective.
  • Ba pot. Oare de puţine ori popoare întregi au fost cuprinse de crize demenţiale? Noaptea Sfântului Bartolomeu, pogromurile evreilor, Rwanda... Putem continua, nu-i aşa? Le cunoşti pe toate mai bine decât mine.

Omul în negru l-a privit cu un zâmbet sarcastic pe Omul în alb. A mai sorbit din pahar. A tras un fum din trabuc.

  • Acolo funcţionează puţin altfel de mecanisme... Mi-ar trebui zile întregi pentru a ţi le descrie. Dar sunt sigur că le înţelegi destul de bine. Or, noi şi aşa am ajuns prea departe. Nu ziceai chiar tu că nu ar trebui să pierdem timpul cu futilităţi? Am venit să facem o partidă, nu?
  • Ai dreptate. Câta filozofie dintr-un pahar! „Bea vin ! în el găsivei Viața-fără-moarte. Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda, Divinul timp al rozei şi-al inimii curate! Trăiește-ți clipa dată! Căci clipa-i viața ta!
  • Iată un om care împăca bine lectura coranului cu băutul vinului!... Urmaşii sai l-ar decapita, probabil.
  • Iar inamicii de altă dată i-ar fi acordat Premiul Nobel pentru Pace...

Omul în negru nu continuă discuţia. Se sculă în picioare, se apropie de peretele cu cele două picturi. Luă trabucul aprins și îl stinse apăsând vârtos, pe rând, de fiecare din ochiul pruncului... Se îndepărtă apoi puțin de tablouri și aruncă trabucul stins într-un coș de gunoi de birou ce era la vre-o 5 metri depărtare. Trabucul a descris o traiectorie perfectă și a nimerit ținta, dar nu s-a auzit niciun zgomot la căderea lui. Cât timp bărbatul stătea cu spatele, Madona și-a strâns protector pruncul în brațe, apoi cu mâna liberă i-a scuturat scrumul din ochi după care a revenit la postura inițială. Omul în negru s-a întors din nou la tablouri. Fața pruncului era exact ca mai înainte. Nici urmă de arsuri... Omul în negru i-a zâmbit condescendent Madonei...

  • Nimeni nu-i în puteri să schimbe mersul firesc al lucrurilor, nu-i aşa?

Apoi a revenit la fotoliul său şi s-a înfundat în el.

  • Începem? Cu care joci?
  • „Mersul firesc al lucrurilor” zice că Omul în alb joacă cu negrele, Omul în negru – cu albele. Ai onoarea să faci prima mutare.
  • Mă plictiseşte mersul firesc al lucrurilor. Negrii ar trebui să joace cu negrele, albii – cu albele.
  • Atunci jocul pierde orice sens. Te rog, fă mişcarea.

Tonul Omului în alb nu lăsa loc pentru ezitări. Cu mâna stângă el facu un gest de invitaţie spre tabla de şah. Omul în negru, afişând un fel de plictiseală indiferentă, apucă un pion şi îl mişcă înainte.

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher