Dacă e să ne limităm doar la filmele ruseşti, în 2017 au fost doar două pe care aş putea să vi le recomand. Despre „Нелюбовь” (apropo, a fost în short-list la „Golden Globe”) vă scriam cu ceva timp în urmă. Al doilea film care m-a impresionat mult a fost „Прорубь” (Rom: „Copca”) de Andrei Silvestrov. Filmul este o alegorie poetică a realităţii de astăzi, din Rusia, în primul rând, dar nu numai. Două elemente centrale: televizorul şi copca. Un text superb de Andrei Rodionov (joacă şi în film), imagini sugestive, o bandă sonoră impresionantă şi foarte justă... Pe scurt: mic şi mare, sărac şi bogat, urmăresc vrăjiţi ecranele televizoarelor care difuzează diferite poveşi ce se întâmplă, toate, în jurul unei... copci. Da, e bobotează. Un preşedinte care vorbeşte cu o ştiucă, un oligarh care e fugar prin păduri, oameni care se aruncă în copcă din slugărnicie sau pur şi simplu de deznădejde... Actul politic, actul „artistic”, actul eroic, viaţa de toate zilele, viaţa de apoi, până şi protestele, toate sunt în copcă, toate sunt privite prin televizor... şi ca un strigăt de fundal, de protest: „Иисусу было тепло!” (Rom: „Lui Iisus îi era cald!”). Iată ce striga „artistul” pe care îl urcau într-o dubiţă sau ambulanţă pentru nebuni, ceea ce în film (şi nu doar) e acelaşi lucru... Strânge în spate...
