Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
6 novembre 2017 1 06 /11 /novembre /2017 21:34
Săptămâna în care Dodon a refuzat premiul Nobel

Bine v-am regăsit, dragii mei. Mâine e vineri, iar eu trebuie să scriu despre evenimentele din Republica Moldova. Scriu aceste rânduri nu fără o oarecare frustrare… Vă zic imediat și din ce cauză: Toată saptamâna am pândit noutăţi, discuții, dezbateri despre circumscripții și modul în care vor fi ele desenate. Și… Nimic, Dom’lor! Tot ce vrei am văzut, pâna și materiale despre centenarul „Revoluției socialiste din octombrie”, numai nu asta… Pe nimeni nu interesează! Nici pe cei care protestau împotriva schimbării sistemului de vot, nici pe cei care-l schimbau. Se vede că tare-i mai durea. Lucrările comisiei ar trebui să fie evenimentul central, serialul preferat al tuturor media zilele astea! Dar poate nu am eu dreptate și visez mălai… Iată, de exemplu, aflam că s-ar putea ca emigraţii să nu aibă decât trei circumscripții. Transnistria – 2, iar „diaspora” – 3. Altfel spus: 3 pentru Uniunea Vamală și 2 pentru UE. Absolut aberant! Și nu paresă fie nimeni scandalizat… La drept vorbind, sunt într-atât de descumpănit de lipsa de reacții și în țară, și în așa-numita „diasporă”, că nici nu-mi vine a mai comenta ceva. Dar na! Dacă am intrat în horă, voi juca...

CEL MAI IMPORTANT INVESTITOR STRĂIN ÎN MOLDOVA Moldovenii continuă să trimită bani. Bani grei... Miliardul? O jucărie! N-a existat așa ceva! Doar în septembrie am trimis 109.31 mil. de $ acasă... Să ne mai mire că băncile o duc bine? Apropo, banii din CSI nu sunt decât 1/3!

MUZEUL DEPORTAŢILOR Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi procurarea unui imobil destinat creării Muzeului victimelor deportărilor și represiunilor politice. Vă dați seama? Țara care a pierdut 1/3 din populație între 1940 și 1950 nu are un muzeu dedicat!... De la „independență” au trecut 26 de ani...

LIMBA ROMÂNĂ POATE REVENI ÎN CONSTITUŢIE CC a decis: parlamentarii pot modifica art. 13 și schimba limba „moldovenească” în limba româna. Pe mine mă bucură, să nu credeți. Dar voi remarca că subiectul e reactivat, ca de obicei, înainte de un scrutin important. Interesant, acei care refuzau să vorbească „moldoveneasca”, vor învăța acum româna? Oare tovarăşa Hrenova va apuca să învețe „moldoveneasca” măcar acum, în formă de protest? Eu zic că ar fi simbolic și frumos! Iar Dodon, ca de obicei, vrea referendum...

MOLDOVA EXEMPLARĂ Adică a ajuns exemplu. Dar nu de urmat, ci într-o carte. Cartea tratează despre războiul informațional, iar cazul Republicii Moldova a ajuns studiu de caz. Un capitol întreg!

PODURI CĂTRE TERORIŞTI Armata transnistreană se antrenează să monteze poduri plutitoare peste Nistru. Ei numesc asta „exerciții antiteroriste”. Ceva nu se leagă aici, dar vă las să vă dumiriţi ce anume.

AMBASADORI RECHEMAŢI Trei ambasadori au fost cică rechemaţi în această săptămână. Pâna la urmă, au fost doar doi, căci Mihai Gribincea va rămâne la București. Iurie Reniță și Valeriu Frija vor fi schimbați. Cauza pare să fie simplă: sunt persoane propuse de PL. Oficial, Guvernul zice că vrea să depolitizeze meseria de diplomat. Deci să înțelegem că doar acei propuși de PL au fost în bază de criterii politice? Cine ar mai avea dubii?

CINE L-A SCOS PE CHIRTOACĂ Nu există nicio îndoială că decizia de a nu-l admite pe Chirtoacă la referendumul împotriva lui Chirtoacă nu are nimic cu politica. Toți oamenii aceștia care au votat împotriva lui Chirtoacă (Vitalie Miron, PSRM; Ludmila Cutasevici, PSRM ; Igor Țurcanu, PSRM; Dmitri Midioglo, PSRM; Tatiana Ivanov, PCRM; Vasile Postolache, PCRM) au fost nepărtinitori și s-au ghidat doar de buchia legii!

GAMREŢCHI SUFERĂ Închisorile în Republica Moldova sunt într-atât de periculoase încât mor oameni nevinovați cu duiumul! Iată, de exemplu, fostul șef al Direcției municipale transport public și căi de comunicații, Igor Gamrețchi, condamnat la trei ani de închisoare (cu suspendare) a decis să acționeze. De spaimă probabil, construiește o nouă pușcărie, să aibă unde sta în caz de suspendare a suspendării, altfel nu înțelegla ce ar ridica construcția aia de 1500 m²... E tare greu să fii condamnat în Republica Moldova...

DENUNŢ ÎMPOTRIVA LUI DODON Un grup de experţi (Sergiu Tofilat, Tudor Șoitu, Victor Parlicov) afirmă că Dodon şi Greceanî ar fi furat 14,5 milioane de dolari. Pe marginea acestui caz de fraudare a consumatorilor, grupul de experți urmează să se adreseze la Procuratură. Asta zic şi eu denunţ, da’ nu „uzurparea puterii de stat”! Aştept cu nerăbdare urmarea!

VESTIARUL MITROPOLIEI Saptamâna aceasta aflam că CMC le-a permis popilor să-și ridice o coștereață în parcul central. Povestea pare-se că e destul de veche. Însuși Chirtoacă îi promitea lui Cantarean (interesant, acum ce grad are? tot colonel? iată Kiril al Rusiei chiar se laudă că ar fi general!) spațiu. Apropo, terenul îi aparține deja secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș. Dacă doriți să înțelegeți cum arată aşa o construcţie, mergeți la Bălți (aici), la „Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Și să nu-mi ziceți că va fi mai frumos. Nu va fi. Branșa bisericească a KGB-ului nu știe estetică.

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit direct la președinție, deși ei ar merita un ananas întreg! Și pentru două acte vitejești odată! În primul rând pentru faptul că l-a invitat pe Iohannis la Chișinău după ce l-a înjurat ani la rând. Chiar crede că-i va răspunde? Cu atât mai mult că, chipurile nu ar fi protocolar și e rândul lui Dodon să meargă la București. Dar nu-i invitat. Dodon a mai anunțat că refuză să meargă la summit-ul Partenariatului estic. Numai că nici într-acolo nu a fost invitat! Hai să vedem, prieteni, ce ar mai putea refuza Dodon? Premiul Nobel pentru literatură, de exemplu, de ce nu? Deși aici ar avea niscaiva șanse la categoria burlesc...

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher