Hai că nu mai este demult nici măcar oranj... E de-a dreptul roșie.
Oranj în țara asta au rămas doar portocalele cu mandarinele pentru acei care vor avea dreptul la ele, de Anul Nou măcar, precum erau și mandarinele din copilăria mea îndepărtată. Le așteptam un an întreg și ne ciondăneam cu soră-mea de la felii atunci când nu erau pare… Ah, cât de mult le așteptam!, dar ceea ce nu voi uita niciodată este faptul că în acel săculeț cu mandarine neapărat era și una-două stricate, de parcă cineva, o forță necunoscută și malefică, ne interzicea accesul la visul perfect, fără putregai, oricât de mic și neînsemnat nu ar fi fost el.
Mai există cică și un Orange, un operator de telefonie mobilă cu vânzări în scădere, dar care mai face încă ceva bani în acea țară unde bani se fac doar din mobilitate. Viața e mișcare! Deși nu, pare-se că era exact invers : Mișcare înseamnă viață! Движение — это жизнь! Anume așa scria pe lozinca ceea roșie. Corectăm: Mobilitate internațională înseamnă supraviețuire! Adaptarea lozincelor la realitatea zilei. Și ne mobilizăm internațional pentru a supraviețui, măcar în vis, măcar pentru a salva un vis, dar tot degeaba… Lozinca ceea roșie pare să fie mai durabilă, matricea originară nu dispare, ea e imobilă…
Portocaliu mai era și Moskvitch-ul lui tata, cumpărat în 1980, mașină pe care până la urmă a luat-o nu pentru că și-o dorea, ci pentru că o Ladă era imposibil de procurat. Un erzaț de vis și acesta, dar se bucura nespus de mult și de un Moskvitch, căci i s-a nimerit unul în „variantă de export”, vândut în intern din cauza unei zgârieturi pe caroserie, și aici un defect care a fost insinuat într-un vis, tehnologic destul de lamentabil, de altfel. Vise portocalii cu defecte, cu o porție obligatorie de putregai, din asta am ieșit cu toţii…
Ah, ce-am mai visa și noi!, dar noi nu știm cum să visăm fără viciu, nu ne-a învățat nimeni, iar noi nu am fost în stare să ne debarasăm de putregai. Acea zgârietură incipientă ne urmărește și astăzi. Păcatul nostru originar. Visul nostru frumos e cu rebut. Defectul este înscris în ADN-ul aspirațiilor noastre și atunci când nu mai rămâne nimic aici şi acum, atunci când încerci să faci un salt înapoi, spre perioada când se mai visa, atunci când începi a scoate strat după strat, atunci când începi a roade straturile de vopsea – verde, albastru, galben – numaidecât dai de roşu… Epiderm din lozinci scrise pe roșu.
L-ai roade și pe el, dar dai de carne vie… roşie…
