Un gând care s-a născut înainte de vacanță și care s-a înrădăcinat după trei săptămâni petrecute în Republica Moldova: Degeaba! Mă uit la cine au fost la putere până nu demult. Mă uit la cine sunt astăzi. Mă uit la ce vine din urmă. Degeaba! Și să știți că ei chiar sunt buni. Oricât de paradoxal nu ar fi, dar eu chiar cred că acei pe care-i numim noi „clasǎ politicǎ” astăzi sunt mai buni, mult mai buni decât acei care au fost ieri... Și tocmai asta e și tragedia noastră.
Cum e să conștientizezi că un sfert de secol s-a scurs degeaba? Dureros? Acum nici măcar dureros nu este. O simplă și fatalistă constatare că toate eforturile sunt zadarnice. Și mâine va fi la fel. Indiferent de cine va câștiga alegerile.
Iată de ce:
Cică marele istoric rus, Karamzin, fiind în vizită la Paris, a fost întrebat de cineva din emigrați: “Daca se poate, în două cuvinte, ce se întâmplă în Rusia?”. Și omul a răspuns laconic: „Se furǎ” (Воруют). Se întâmpla cu vreo 200 de ani în urmă... Nu am intenția să mă pronunț despre toate câte se petrec în Rusia. E problema lor. Dar noi am trebui să conștientizăm bine un lucru: în Rusia se fură. De când lumea. Sistemic. E parte a culturii societale rusești: obediență față de țar, care decide care și cât are dreptul să fure!
Și cât timp noi vom continua să trăim în spațiul socio-cultural și valoric rusesc, nu se va schimba nimic. Va fi mai bine sau mai rău. Unii vor fi mai hrăpăreți, altora li se vor scurge mai multe printre degete, dar esența va rămâne aceeași: se va fura! Fiindcă așa-i regula: Воруют.
Și lupta împotriva corupției nu va fi altceva decât o luptă pentru dreptul excluziv de a fura.
25 de ani nu au fost de ajuns că să înțelegem acest lucru elementar?
Iar noi continuăm să trăim în spațiul mediatic, cultural, valoric rusesc... Într-un spațiu unde elementar „se furǎ”. Și nu-i nimic de făcut, atât timp cât nu faci altceva, cu totul altceva...
Imagine: V.I. Surikov „Боярыня Морозова” (1884-1887)
