Banc sovietic: „-Tată, tată, da’ la ce ne trebuie nouă olimpiadă?
- Cum la ce? Iată, au să facă drumuri, aeroport, magazine. Vor fi case noi, va fi totul frumos, vor fi produse multe și gustoase în magazine, va fi bine...
- Totuși nu înțeleg, dacă vor fi toate astea, la ce ne mai trebuie olimpiadă?”
Ascultam a doua zi după meciul Anglia - Rusia știrile la radioul francez. Despre sălbaticii care au devastat străzile Marsiliei. Nu mă interesează care din ei sunt de vină, dar voi menționa că implicați sunt aceiaşi… Alte meciuri (există o listă întreagă și e destul de lungă!) sunt considerate drept „riscante” exact din același punct de vedere. Inclusiv meciuri care se vor desfășura în orașul în care locuiesc. Adică potențial, căutându-mi de treabă prin anumite locuri, pot da de grupuri de exaltați inadecvați și chiar lua la moacă dacă culoarea maioului nu le-ar place?
Mai deunăzi, dintr-un pasaj subteran, auzeam niște zbierături în onoarea unei echipe naționale și a țării respective… Vă dați seama că nu era mare lume care îndrăznea să intre în acel pasaj...
Am auzit și din acei care au acuzat organizatorii și poliția franceză de incapacitate de a ține la respect acele câteva mii de brute care se cheamă (deși nu sunt) „suporteri”… Eu sunt contribuabil francez. Din banii mei sunt plătiți polițiștii și armata Franței. Și eu nu înțeleg de ce eu trebuie să plătesc pentru ca poliția sau armata să curăţe și să controleze rahatul (iertat fie-mi calificativul) care a invadat țara odată cu acest „eveniment”: Euro 2016.
Îmi aduc aminte de o altă poveste, mult mai veche, pe care mi-o povestea un fost coleg de clasă. Era student la București și mergea într-o zi pe stradă, iar de cealaltă parte a ei trecea un grup de „microbişti” (nu contează de la ce echipă anume). La un moment dat, un tâmpit din aceia l-a arătat cu degetul urlând: „Uite-l, bă, pe ăsta, l-am cunoscut, e rapid/dinamov/stel-ist!” Și întreaga turmă de idioți s-a năpustit după prietenul meu, care nu avea nici în cot nici în mânecă cu fotbalul românesc. Noroc că era sprinten de picior și a reușit s-o șteargă, altfel nici nu vreau să-mi închipui ce păţia…
Am fost și sunt categoric împotrivă ca acest Euro 2016 să se desfășoare în Franța. Și nu doar din cauza securității. La fel sunt împotrivă ca Parisul să candidateze pentru organizarea Jocurilor Olimpice. Mi se va reproșa că se creează, cică, „activitate economică”. Baliverne! Întrebați de greci, ucraineni sau de brazilieni cu ce s-au ales ei de pe urma acestor „evenimente” planetare. Câțiva miliardari mai vor să-și umple pungile? Câțiva politicieni mai vor să „intre în istorie” și să facă poze și să rostească discursuri frumoase? Cam atât. În schimb, de fiecare dată se cheltuie sume uriașe din fonduri publice pentru diferite prostii, utile și inutile, precum asigurarea securității și, respectiv, se efectuează un imens transfer de bani publici în domeniul privat…
Ori altă mascaradă: condiționarea investițiilor în infrastructură (din bani publici) de asemenea evenimente. Iată un simplu exemplu: pentru proiectul organizării JO 2012 (pe care Londra, din fericire pentru Paris, l-a câștigat) Parisul propunea să construiască satul olimpic pentru ca ulterior să-l transforme în locuințe sociale. Cum însă Parisul a pierdut, locuințele respective așa și nu au fost construite. De ce ? Întrebare rămasă în suspans...
Dar să revenim la fotbal. Îmi plăcea acest joc. Am jucat fotbal cu zilele (fără exagerări, rupeam o minge pe săptămână!) pe când eram copil. Astăzi nu mai privesc meciuri. Adică încerc, dar nu țin minte să fi reușit un meci în întregime și fără a mai face altceva în paralel. Nu mă pasionează. Nu înțeleg cum poți fi suporterul unor saci cu bani care știu să alerge bine și să dea în minge. În fotbalul pe care-l iubeam eu, echipe precum Steaua București, Dinamo Kiev sau Ţrvena Zvezda Belgrad puteau fi campioane europene. Astăzi totul e doar business. Și acest faimos “fair play financiar” nu e altceva decât o barieră la intrare pentru ca niciun alt club să nu poată ataca hegemonia celor 5-10 cluburi (adică stați, ce zic, ar trebui să spunem “firme”, din moment ce până și la bursă sunt cotate) de top în Europa.
Îmi veți spune că Euro 2016 n-are treabă cu cluburile și că la nivel de națională e altceva. Aș? Atunci cum se poate explica că mondialele la fotbal au fost „date” Rusiei şi… Quatar-ului?
Vă mai aduceți aminte de epoca când cluburilor din Anglia li s-a interzis să mai participe la competiții europene din cauza hooliganilor? Cine va mai îndrăzni astăzi, în epoca fotbalului-business, să interzică echipelor naționale, suporterii cărora regulat și sistemic crează probleme, să participe la competiții europene sau mondiale? Cine să îndrăznească să le ia înapoi campionatul rușilor, de exemplu?
Și încă ceva: în Franța se duce acum o mare luptă socială din cauza unui proiect de lege prin care se modifică serios relația patron - angajat. Fără a intra în detalii și a lua o poziție pro sau contra acestei legi, voi menționa următoarele: greviștii sunt acuzați de autorități de lipsă de civism, căci ar perturba desfășurarea Campionatului european. Aceste reproșuri îmi par ipocrite și josnice, din moment ce tocmai Guvernul este acela care a băgat legea pe rolă înainte de Euro 2016.
În fotbalul care-mi plăcea mie poate și se plăteau bani grei fotbaliștilor, ca să vedeți că nu acest fapt mă supără, dar a existat un Maldini sau un Baresi, un Giggs, un Lobanovski, un Cerenkov... În fotbalul de astăzi Real dă cu piciorul în propriile legende, Raul și Casillas… Deseori nu-ți ajung degetele ambelor mâini pentru a număra cluburile din CV-ul jucătorilor de astăzi... În fotbalul meu suporteri ai Realului se întreceau cu suporteri ai Barcelonei la cântatul imnurilor, apoi se îmbrățișau și mergeau să bea câte o bere împreună (scenă la care am asistat prin 2001 la Veneția)… În fotbalul care-mi plăcea mie un meci se făcea așteptat, astăzi ai o alegere de zeci de meciuri practic în fiecare zi…
Poate că nu am dreptate… Poate că întotdeauna a fost la fel și, elementar, am pierdut din voalul roz adolescentin prin care priveam meciurile altădată. Poate că am îmbătrânit... Poate… Cert este că fotbalul astăzi nu mă mai pasionează. Mai mult decât atât, mă deranjează și mă irită.
