В субботу (2011, Alexandr Mindadze, Rusia, Germania, Ucraina, Rom.: Sâmbăta): Din toate filmele pe care le ştiu despre Chernobyl, acesta m-a marcat în mod deosebit. L-am văzut acum câţiva ani, dar e la fel de viu în memorie. Iată pe scurt trama lui: un tânar komsomolist observă o lumină bizară emanând de la centrală şi, fiind „de-al casei”, se pomeneşte la o adunare ad-hoc a ştabilor partinici locali care discută speriaţi despre ceea ce s-a întâmplat. Astfel el află printre primii despre explozie. Mai mult, el merge până la reactor. Şi este perfect conştient de amploarea catastrofei. Numai că şefii săi, anchilozaţi şi îngroziţi, refuză să alerteze lumea... Şi începe o sâmbătă ordinară în oraşul Pripiat. Sâmbăta lui 26 aprilie 1986. Forfota obişnuită a unui oraş într-o zi de week-end. Iar în mijlocul lui – un tip care ştie. Ştie că e practic mort. Ştie că toţi acei din jurul lui, dacă încă nu au murit, apoi mor cu fiecare clipă petrecută în acest oraş. Şi nu contează dacă lucrurile s-au produs în realitate exact ca în film, căci ceea ce reuşeşte Mindadze, prezentându-ne acest diabolic şi absurd joc al (aproape) morţilor de-a viaţa, este altceva: oroarea disperată a unei catastrofe precum Chernobyl. Dragoste şi trădare, rebeliune ori conformism, carierism, prietenie, nuntă, gelozie... Nimic nu mai contează atunci când de asupra tuturor se aşterne umbra unui reactor explodat.
