O ţară centrifugă
În care unica
Scăpare
E să te plasezi cât mai aproape de
Centru
Şi o luptă fratricidă
Pentru acel
Unic punct
În care forţa de expulzare
Este egala cu
Zero.
Îmi aduc aminte:
Când eram mic, mama
Avea o centrifugă electrică
În care încărca rufele
Proaspăt spălate şi acel
Monstru
Al mecanicii primitive
Începea a hurui de
Dârdâiau pereţii şi podelele
Blocului de beton
Enervând toţi vecinii
Iar printr-un orificiu
Se scurgea şi
Ultima vlagă
Care mai rămânea în ţesături
După ce erau
Stoarse
Cu mâna...
Deschideam apoi capacul
Şi desprindeam de pe pereţii
Impenetrabili
Ai cilindrului metalic hainele
Strivite
Încâlcite caraghios
O mânecă care iese pe gât
Alta băgată într-un crac sau
Prohab de pantalon
Scoteam şosete din buzunare
Şi căutam faţa
Lucrurilor întoarse pe dos...
Erau aproape uscate.
Dar boţite rău de parcă
Au fost rumegate cu milimetrul de un
Căpcăun
Extrem de atent la propria-i
Digestie...
Cam de atunci urăsc
Fierul de călcat
Şi această ţară centrifugă a mea
Căreia încă nu i s-a găsit butonul
„STOP”
De huruie undeva pe hartă
La turaţii maxime...
