Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
28 janvier 2016 4 28 /01 /janvier /2016 13:12
vedenie

Şi a coborât gerul peste acel loc

De foc

Şi au prins a îngheţa bâtele de cauciuc

Praful de puşcă a înlemnit în ghiulele

Şi benzina din sticle s-a făcut

Magiun inflamabil

Iar pietrele au încremenit în aer…

Şi a nins, şi a viscolit vuind peste oraş.

Apoi a crăpat gheaţa din piaţă

Şi din copci au ieşit foci şi morse hidoase

Şi urşi polari cutreierau printre case

Iar în deschizături de clădiri

Se vedeau pinguini

Clocind ouă de crocodil

 

Căci a doua zi a ieşit un soare febril

Şi prin oceanul topit

Au început a şerpui

Aripi de orcă

Şi de rechin

Şi au ieşit crocodilii din ouă

Şi au mâncat carne de pinguin

Iar străzile s-au scurs cu puhoiul

Şi fiare dungate, pătate,

Urlau, hohoteau printre alge uscate…

 

Iar a treia zi a fost o furtună de nisip

Şi fiecare fir de cuarţ avea două tăişuri

Şi reteza tot ce mai stătea vertical

Iar ce se culca era zătrit de şerpi şi scorpioni

Otrăviţi…

 

Şi a patra zi a fost linişte.

 

Photo : Andrei Şapran

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher