Eu nu sunt şofer. Nu am nici măcar permis. Aşa s-a întâmplat. Când am avut timp n-am avut bani, când am avut bani nu am mai avut timp. În mare parte problemele automobiliştilor îmi sunt străine, dar despre o experienţă (repetată în fiecare an când ajung în Moldova) nu pot să nu vă scriu.
Eu nu ştiu cum fac şoferii în Moldova. Pe bune. Aş putea spune „eu nu ştiu cum fac şoferii” pur şi simplu, ţinând cont de ceea ce vă ziceam mai sus, şi nu aş minţi, dar eu despre altceva voiam să zic. Am circulat cu maşina (în calitate de pasager) prin mai multe ţări. Şi nici în una (nici chiar în India!!!) nu m-am simţit mai puţin în siguranţă decât în Moldova. În special în Chişinău.
No, pe bune, eu nu ştiu cum fac de circulă şoferii în Moldova. Eu, atunci când urc în maşină, mă ţin strâns de scaun şi îmi fac cruci imaginare tot timpul. De câte ori recit în minte unica rugăciune pe care o ştiu nu vă mai spun... De încordare nici nu mai pomenesc...
Eu nu ştiu care şi de ce anume e responsabil referitor la drumuri în ţara aceasta. Şi, vă asigur, nu la calitatea drumurilor mă gândesc. Adică tot la ea, dar nu la gropi şi şanţuri. Cum să circuli fără un marcaj elementar, habar n-am. Nici tu marcaj la sol, nici tu semne rutiere, nici barem semafoare acătării. Nu sunt şofer, dar regulile de circulaţie (codul rutier) le-am învăţat eu la vremea mea. E drept că le-am învăţat în Franţa, dar nu ar trebui să difere, nu? Dragii mei chişinăuieni, voi cum boala pricepeţi la care verde să mergeţi, cand stau atârnate vreo 5-6 semafoare şi toate arată diferit (nu, nu este o defecţiune), iar la sol nu sunt delimitate pistele cu direcţiile de rigoare? Cum boala faceţi voi să vă înscrieţi sau să ieşiţi dintr-un cerc? Cum intraţi în intersecţii?!
Deşi, la ce mai întreb? am vazut: trece primul acela care are obrazul şi caroseria mai groasă...
Iar dacă te apucă noaptea pe drum e vai şi-amar... Drumul îl cauţi cu farele şi te ţii de marginea lui cu riscul de a-ţi apare ca din senin ceva (sau chiar cineva) în faţă... Îi ziceam şoferului că în Franţa ai impresia uneori că e mai uşor de circulat noaptea: marcajul este perfect şi foarte vizibil. La noi?... Acum câţiva ani veneam cu un prieten francez în Moldova. Am ajuns seara la aeroport şi până am luat maşina în chirie, pâna ne-am îmbarcat, pâna am ieşit din Chişinău, s-a făcut noapte. Conducea, bineînţeles, francezul. Prin ce chin a trecut până am ajuns la Bălţi nu ne-a mai spus, - mdeh, e băiat politicos - , dar îi era camaşa udă leoarcă în spate, iar să meargă mai departe (căci noi intenţionam să ajungem la Soroca tot în acea zi) a refuzat categoric!...
De disciplină şi curtoazie în trafic nici nu mai pomenesc. De distanţa de securitate a auzit în ţara asta careva? La chiar unele din primele semafoare din Chişinău, o „marşrutcă” ne-a şi pupat (lejer) în spate. Cică era gheţuş... (noroc de „farkop”, sorry, nu ştiu cum se cheamă în română: e treaba aia de metal de care se anină remorca)... Dar de faptul că se circulă pe banda din dreapta, iar cea din stânga e folosita preponderent pentru depăşiri? Dar de faptul că se circulă în interiorul benzelor (acolo unde ele există) şi nu călărind linia de marcaj?
Toată lumea laudă drumul cela fabulos făcut de americani spre Soroca (şi pe bună dreptate, căci este cel mai bun acum din ţară), dar a numărat careva numărul semnelor rutiere? Ai impresia că la fiecare 20-30 metri e un semn, uneori acelaşi. Noaptea când circuli e de-a dreptul fabulos! Faptul că viteza este limitată pe multe porţiuni e probabil bine, dar s-a gândidt careva care este distanţa rezonabilă ca să cobori de la 90 la 30 km/h şi viceversa fără a frâna brusc şi crea riscuri inutile?
Mai pe scurt, pentru mine, în calitate de simplu pasager, experienţa de a circula în maşină e mai rea decât orice „extreme”. Vă asigur, nici în India, faimoasă pentru dezmăţul în străzi (cică se zice că indienii circulă „la auz”, claxonând continuu), or eu am circulat pe acolo şi în spatele unei motociclete, nu m-am simţit mai stresat.
Nu, Dom’lor, asta nu-i infrastructură, ci un fel de ruletă rusă! Jucăm mai departe?
