TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD
Undeva cam pe la mijlocul săptămânii trecute am realizat brusc că e toamnă. Uite-aşa, dintr-o dată, m-a copleşit o nelinişte şi o frică aidoma celei pe care o resimţi atunci când întârzii la avion. Raţional, înţelegi că ai calculat totul, minut cu minut, dar nu ai prevăzut timp de rezervă şi orice abatere de la program, chiar şi cea mai nesemnificativă, ştiu eu?: de exemplu, un accident rutier; ori o coloană prezidenţială din cauza căreia a fost blocată anume strada pe care urmează să treci cu maşina; sau un simplu şi banal buşon; copilul care brusc a vrut la veceu; mama, care neapărat a vrut să-ţi mai bage în valiză o bucată de şuncă de casă şi una de brânză de oi, produse interzise oficial la transport şi de care ai dori să scapi, nu fiindcă sunt interzise, ci ca să nu depăşeşti limita de 23 kg per valiză, dar o faci fără mare convingere, căci înţelegi perfect că anume această bucată de şuncă şi această bucată de brânză de la care duhneşte a brânză, a ce altceva mai poate duhni brânza?, îţi va lipsi enorm peste doar o săptămână; ori mama-soacră care, aşa, din senin, tocmai când urci în maşină, a început a boci de parcă te petrece în ultimul ori penultimul drum, mai-mai să leşine, şi trebuie cumva s-o ogoieşti; un poliţist zelos care neapărat vrea să-ţi verifice până şi elasticitatea elasticului de la chiloţi, dacă corespunde normelor în vigoare, adică orice ce-ţi poate răpi minute preţioase te va face sa întârzii la check-in. Şi nu-i bai, căci e aeroport, nu e gară de tren, dar ţi-a spus cu câteva zile în urmă un prieten precum că un cunoscut de-al său a întârziat doar cu 5 minute faţă de ora indicată în bilet şi, chiar dacă mai era încă destul timp pînă la zbor, tipa de la aeroport nu a vrut să-l înregistreze nici în ruptul capului, căci timpul de conectare la nu ştiu care sistem internaţional de înregistrări costă bani şi Air Moldova cumpără acces strict limitat, de la o oră anume la o oră anume, astfel, prietenul său a scăpat zborul şi biletul nu prevedea rambursare posibilă, respectiv acela a pierdut o groază de-a bani. Ceea ce poate să ţi se întâmple şi ţie, dacă întârzii. Şi habar nu ai dacă e adevărat ce ai auzit ori ba, dar nelinişte trezeşte, iar, odată trezită, ea nu adoarme cu una cu două. În principiu, totul e calculat, prevăzut, dar eşti neliniştit şi stresat fiindcă în viaţă se poate întâmpla orice, chiar şi un meteorit poate să cadă în faţa ta, ori o navetă spaţială, vă zic, ţi se poate întâmpla orice! Unde nu pierzi 10-15 minute? Şi tocmai aceste 10-15 minute nu le-ai prevăzut...
Iată deci tipul de nelinişte care m-a cuprins cam pe la mijlocul săptămânii, căci am realizat brusc că e toamnă şi că ea riscă să treacă pe alături. Căci oraşele mari nu prea ştiu ce înseamnă anotimpuri, asfaltul, sticla şi betonul nu prea-şi schimbă paleta cromatică, nu se ofilesc şi nu înfloresc... Aşa păţesc în fiecare an, de fapt. Am nevoie de toamnă şi de culorile ei. Această doză de foc şi pară tomnatică îmi este vitală. Nu ţin minte să fi ratat vre-o toamnă. Aşa că am plecat cu ai mei să căutăm toamna şi chiar am găsit-o! Vedeţi şi Dumneavoastră aici ce am găsit!
Ma veţi întreba, dragii mei cititori, ce m-a apucat?... Felicitări! Sunteţi foarte răbdători dacă aţi ajuns până aici cu cetitul... Nu chiar la fel de răbdători ca mine, care am ascultat şedinţa Parlamentului joi, dar sunteţi totuşi tari de fire. La ce bun acest debit de cuvinte aiurea? Pur şi simplu încerc să trag de timp. Pur şi simplu mi-e silă să vă scriu despre ce am citit în ştiri săptămâna care a trecut.
Să vă scriu despre cum a fost reţinut Usatâi şi apoi eliberat? Despre cum a picat Guvernul lui Streleţ-Maladeţ? Despre vizita lui Sarkozy, acest admirator masochist al lui Putin şi, din păcate pentru noi, un probabil viitor Preşedinte francez, în Rusia? Ăsta ne vinde, adică ce zic eu? ne dă pe gratis! nu doar pe noi, ci şi restul Europei până la Berlin înapoi ruşilor...
Mi-e silă... Să ştiţi că nu de Filat ori de Plahotniuc... Nici măcar de Dodon ori de Usatâi... Nici barem de Voronin ori de Reidman... Ei sunt ce sunt şi acţionează în conformitate cu ceea ce sunt. E tragedia noastră că aceşti tipi au devenit într-atât de importanţi. Dar nu de ei mi-a silă, ci de celelalte 90-95 de amibe cu mandat de deputat. Chiar să nu existe dram de demnitate umană în ei? Nici tu ruşine, nici tu Dumnezeu, nimic? Cum poţi sa-ţi suporţi condiţia de petică şi de sclav? Mi-e silă... Deşi înţeleg la perfecţie că-mi fac rău degeaba. Amibele nu au nici schelet şi nici sistem nervos...
Şi totuşi mi-e scârbă...
