Iată stau acu în faţa paginii încă albe şi mă întreb : dar de ce, de fapt, m-aş simţi eu obligat să scriu acest text ? N-o fi oare din simplu motiv că lecturând (ce cuvânt frumos ! s-ar putea pur şi simplu scrie „citind”, dar „lecturând” e totuşi altceva!) mulţimea de texte, din plăcere sau interes, mai puţin din obligaţie, apărute ante şi post ultimul scrutin, simt un fel de jenă, mă simt în disonanţă cu „sânte firi vizionare” care, marea lor majoritate, afirmă în spaţiul virtual că s-au săturat de „geopolitică” şi „adevăr istoric” şi doresc să voteze pentru un „gospodar” (deşi a fost chiar şi un candidat întreg în cursă mizând pe acest termen) care s-ar preocupa mai mult de problemele cetăţenilor şi ale oraşului în care trăiesc? Cu atât mai mult că nu am afirmat nicăieri contrariul!... Dimpotrivă, rătăcind prin hudiţile memoriei, găsesc un text, „Ruperea malurilor”, scris hăt în 2011 (pe care vi-l recomand pentru o mai bună înţelegere a acelui de azi)!!! Patru ani mai târziu, faci un copy paste, schimbi data, îl pui pe reţea şi nimeni nici nu va detecta vreun anacronism... În plus, astăzi el va fi perfect în trend (nu ca acum patru ani...) şi voi scăpa de remuşcări şi cazuri de conştiinţă.
Afară e 2015... Întârziem, fraţilor... Nu că aş fi eu înaintea tuturor... Poate că e tocmai inversul. Poate tocmai sunt eu acela care rămân în urmă şi mai şi încerc să vă strig: „Aho – aho! băieţi şi fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi!!!”
Dar să lăsăm aceste gânduri, căci vorbăraia (uneori aiurea) de sine nu miroase-a bine şi să revenim la subiect. Cititorii care urmăresc atent (ori chiar cu intermitenţe) acest blog nu au avut cum să nu observe o cădere din ce în ce mai puţin camuflată în păcatul „geopoliticului”.
Ce s-a schimbat în aceşti patru ani de zile? De ce ar trebui să fim mult mai precauţi astăzi decât acum patru ani?
Nu s-a schimbat mare lucru în Moldova (şi asta nu e bine deloc, căci nu au fost făcute nici măcar piste pentru biciclete), dar s-a schimbat simţitor lumea din jur, inclusiv locul Moldovei în această lume.
Dacă ar fi să rezumăm foarte succint, sunt trei subiecte majore care bântuie actualitatea pe mapamond (am să le enumar în funcţie de importanţa lor pentru Republica Moldova):
- Anexarea Crimeei şi războiul în Donbass
- Criza economică din Grecia
- Ascensiunea Statului Islamic
Concomitent, nu ar trebui să uităm nici de două evenimente marcante pentru Republica Moldova:
- Anularea vizelor de scurtă durată pentru a circula în ţările UE
- Semnarea Acorduilui de Asociere cu UE
Ultimile două puncte, din păcate, nu anulează aproape deloc ceea ce spuneam mai sus şi anume faptul că ele încă nu au avut un impact direct asupra cotidianului (cetăţeanului) din Republica Moldova (dar, ţinând cont de circumstanţe, se prea poate ca punctul nostru de vedere asupra binelui şi răului în această privinţă să sufere ceva modificări: tocmai aceasta să fie noutatea bună!). Şi nu în ultimul rând fiindcă, vorba filmului, Imperiul a contraatacat, şi destul de simţitor. Înainte de a continua v-aş propune să privim niţel la următorul grafic în care este reprezentată evoluţia PIB-ului per capita:
Origine date: http://data.lesechos.fr
Cifrele ne arată cu încăpăţânare că vecinii noştri estici, de când se războiesc, sunt în recesiune. Vecinul de peste Prut, însă, înregistrează un trend diametral opus. Iar noi, deşiraţi şi crăcănaţi tocmai peste două râuri (iertată fie-mi comparaţia), batem pasul pe loc... Tentativa timidă a Republicii Moldova de a mai reduce din acest ecartament a fost sancţionată dur. De la început a fost embargoul, dar ţinând cont de faptul că el a fost oarecum anticipat de UE şi de Moldova (la o adică, se putea „anticipa” mult mai bine!), această lovitură ne-a afectat, însă nu prea grav. Respectiv, a fost nevoie de ceva mai radical!
Tind să cred că tot vodevilul cu BEM & Co face parte dintr-o strategie bine pusă la punct şi se înscrie într-un plan mai amplu de re-aducere definitivă a acestui teritoriu volatil în sfera de influenţă a Kremlinului. Am mai spus-o şi repet şi aici: dacă scopul ultim al „jafului secolului” ar fi fost jaful per se, nu aflam nici astăzi nimic. În primul rând fiindcă un „gospodar” bun nu taie niciodată gâsca ce face ouă de aur. Or, anume asta a fost făcut atunci când s-a dat lovitura. Fiindcă nu banii au fost scopul final, ci crearea unei situaţii de zugzwang în care orice nu ai face, tot în favoarea Kremlinului iese. Proteste şi revoluţii? Ajung la putere oamenii care trebuie. Alegeri? – exact la fel. Încerci să tragi la răspundere pe cineva? Ha! Îi bagi pe toţi la dubă, decapitând toată „elita” politică şi concomitent distrugând partidele de guvernământ care ar rămâne fără finanţatori - din nou: vine el cine trebuie în scaun. Ramâne Unirea, dar e un vis într-atât de utopic astăzi... Nasoală situaţie, nu-i aşa?...
Cu atât mai mult cu cât au fost sabotate şi primele negocieri de constituire a unei coaliţii „pro-europene” (ghilimelele sunt de rigoare) şi a fost pus în capul guvernului un mieluţ numai bun de sacrificat de Paşte cu dosar şi compromat la dispoziţie, astfel încât să fie tăiate podurile cu instituţiile occidentale (instrumente geopolitice, în cazul dat) la momentul oportun. (acord cu FMI? aham... semnează, dacă ai cu cine...).
În plus, e creată şi o alternativă multi-frontală pentru alegători, cu un paratrasnet şi o marionetă, un adevărat fileu prin care nu trece niciun peştişor pro-putinist sau revoltat împotriva jafului. Rezultatele scrutinului au demonstrat-o cu brio... Viitorul (dacă nu se răspunde pe măsură) va fi şi mai luminos!
Voi pune punct aici fără a mai căuta răspuns la tradiţionala întrebare cu care suntem obişnuiţi (mai puţin cu răspunsurile la ea) „кто виноват?”, căci dacă începi a descoase şi a scotoci prin memorie câte s-au întâmplat de la 2010 încoace, doare mintea...
Ce ziceţi acum, fraţilor? E diferită situaţia de 2011?
Acum să revenim la primele 3 puncte evocate mai sus. Ceea ce se întâmplă în lume şi în regiune nu ne este deloc favorabil. Fără a intra mult în detalii şi încercând să simplific cât mai mult am să încerc să răspund la 2 întrebări:
- Ce l-a făcut pe Putin să acţioneze în felul în care reacţionează şi ce l-ar putea opri?
Putin şi maşinăria sa propagandistică îi acuză de toate relele pe americani şi pe NATO. Or, eu personal sunt convins că ceea ce l-a determinat să devină extrem de agresiv pe plan extern sunt cauze strict interne. Şi anume mişcarea de protest după ultimile alegeri prezidenţiale cu acel marş de proporţii care a intrat în istorie drept „piaţa Bolotnaia”. A devenit o urgenţă pentru regim să găsească un inamic extern (şi intern în acelaşi timp) şi să ofere Rusiei o „cauză măreaţă”! Obiectivul său „camuflat” (în fine, e camuflat în aşa fel, încât să se vadă foarte bine) este o redesenare a hărţii lumii şi Europei în sfere de influenţă. Un fel de reanimare ale acordurilor de la Yalta de după WW-II. Din păcate, Putin nu poate fi oprit decât de poporul rus (periculos, căci poate degenera în băi de sânge cu consecinţe imprevizibile), ori, eventual, de o „revoluţie de palat”... De unde rezultă şi acţiunile occidentului în raport cu Rusia.
Se mai vehiculează şi scenarii care ar include o luptă globală pentru resursele energetice, dar, chiar dacă tentaţia e prea mare şi argumente destul de solide ar putea fi aduse pentru a o suporta, această ipoteză este invalidată de chiar istoria recentă a Rusiei de până la conflictul ucrainean şi relaţiile sale economice cu occidentul în acest domeniu.
- În ce măsură criza Greciei şi războiul declanşat de către ISIS ne afectează?
Poate e mai puţin evident, dar ne afectează în cel mai direct mod. Şi anume ţinând cont de cele spuse mai sus. Criza Greciei în primul rând slabeşte economic Europa (şi aici ea unica e responsabilă de ceea ce se întâmplă), iar Putin nu ezită să folosească această „armă” pentru a slăbi un adversar. S-a vorbit mult la subiectul respectiv şi am mai putea aminti şi de scandalurile recente despre finanţarea diverselor partide anti-europene din UE (ex: Frontul Naţional din Franţa) de către Putin.
Cât priveşte ISIS, pentru moment Kremlinul stă în expectativă, dar discursurile care vin de la Moscova sunt jubilatorii: „Vă ziceam noi să nu vă băgaţi! Nu ne-aţi ascultat? Acum culegeţi roadele.” Bineînţeles, angajarea Rusiei în coaliţia antiteroristă (împotriva ISIS) va fi condiţionată de delimitarea zonelor de influenţă, în primul rând în Europa de Est, or noi cunoaştem că Rusia ne consideră исконно русская земля. Şi cine ne poate garanta că mâine-poimâine nu se va „semna” un asemenea acord? De parcă nu au mai fost...
Cam slut la Prut, nu-i aşa?...
Să încercăm să aducem şi elemente de răspuns la faimosul „что делать”? De-ar fi aşa de simplu... Eu unul nu prea ştiu. Căci pentru a decide e necesar să cunoşti în cele mai mici detalii ceea ce se întâmplă acasă. Nu ceea ce este anunţat prin presă, ci identificarea clară a pârghiilor de influenţă şi a motivaţiilor reale ale actorilor decizionari din Republica Moldova. Este clar un singur lucru: dacă dorim să supravieţuim în această mega-bătălie, avem tot interesul să ne pomenim de partea cea bună a noului perete care este înălţat cu atâta migală în Europa de Est de către regimul putinist. Integrarea Europeană nu mai este o opţiune, ci o condiţie pentru supravieţuire. Punct.
Iar apoi, vom mai discuta şi despre biciclete. În fine, nimeni nu ne încurcă să discutăm despre ele şi astăzi. Eu nu văd nicio contradicţie. Doar o ordine a priorităţilor. Ocupaţi-vă, dacă doriţi, de biciclete. Îmi place şi mie să merg cu bicicleta. Dar mă tem de tancuri. Ce-ai să-i faci? Nu poţi pune pe o balanţă 10 kilograme şi 46 de tone...
