În seara de 16 iunie, Tatiana Ţâbuleac îşi lansa şi la Paris (după seria de lansări de la Chişinău) primul său volum de… să-i spunem „proză scurtă”, întitulat „Fabule Moderne”, în incinta Institutului Cultural Român.
Am citit cartea Tatianei înainte de a fi tipărită, căci este o colecţie de texte publicate de-a lungul timpului online, ceea ce pare a fi o nouă „modă” în ale scrisului (să amintim cititorului atent la apariţiile editoriale că volume similare, din punctul de vedere al întâietăţii apariţiei textelor pe net, au mai fost publicate recent de Gheorghe Erizanu, Sorin Hadârcă, Vasile Ernu, Nicoleta Brânza, lista respectivă fiind nici completă, nici încheiată), căci, după cum spunea şi Mircea V. Ciobanu, la ce-ar mai servi blogurile, dacă nu la scris o carte? Apărute într-o rubrică aparte pe ŞtiriPozitive.md, proiect animat de către Igor Guzun, de altfel el fiind şi editorul cărţii şi chiar prezent la lansare, textele se înscriu într-un trend destul de pronunţat astăzi, acel al istoriilor individuale, declinat în toate genurile artistice posibile. Nu sunt un fan absolut al genului respectiv: filmele de tip „biopic”, chiar şi marile producţii hollywoodiene, sau diversele „istorii de succes”, prezente astăzi pe toate resursele media moldovenesti mă lasă rece, ultimele le consider o manifestaţie a unui soi de complex provincial de inferioritate, adică: uitaţi-vă, suntem şi noi în rând cu lumea, de parcă ar exista vreo presupoziţie că ar trebui să fie cumva altfel.
Cu toate acestea, aversiunea mea pur subiectivă pentru acest trend nu a avut nicio influenţă asupra plăcerii cu care am citit textele Tatianei, pe care, la un moment dat, chiar am început a le vâna pe ŞtiriPozitive.md. În primul rând, fiindcă, atunci când l-am citit pe primul, nu ştiam ce prezintă, iar, odată ce te pui pe citit, nu mai rămâne loc pentru aprioriuri, căci sinceritatea şi farmecul textului cucereşte şi nu te lasă să-l laşi. Fiecare poveste (ori „fabulă”, dacă e să respectăm categoria aleasă de autor) emană căldură şi dragoste pentru personaj. În ce măsură corespund aceste personaje cu persoanele reale (prezente, multe din ele, la lansare) va rămâne un mister pentru cititor, căci fiecare scriere este, inevitabil, şi o transformare a realităţii, dar acest lucru nu mai are nicio importanţă în fabula cărţii care nu doar că este una destul de animată, ci şi reuşită. Ceea ce ne învaţă Tatiana Ţâbuleac prin fabulele sale este capacitatea de a vedea şi cultiva bunul şi frumosul în persoanele care ne înconjoară, acel alb din yin & yang-ul unitar al fiecărui şi, prin extensie, din fiecare din noi. Altfel nu poate fi, căci atunci când stai strâmb - vezi strâmb, iar dacă se găseşte cineva să te ajute să vezi drept şi propria-ţi statură scapă de gheb. Stilul rectilin, de o blândeţe deosebită, metaforele şi imaginile alese, fără preţiozitate, patos grandilocvent ori sofisticări livreşti inutile, contribuie toate la crearea acestui sentiment de plăcere cvazi sensuală a lecturii, iar dacă ar fi să găsesc şi o corespondenţă din lumea cinemaului, aş aminti de „Le Fabuleux destin d'Amélie Poulain”, un film după vizionarea căruia rămâi cu un sentiment de... bine (bien-être, à la française).
Dacă e să revenim însă la lansarea propriu-zisă, aş adăuga că m-am simţit oarecum bizar de a fi înconjurat de personaje ale unei cărţi pe unele din care le cunosc în calitate de... persoane şi mi-a lipsit o discuţie despre carte, despre text, dar evenimentul în sine, poate anume din această cauză, a fost unul deosebit,cu lecturi emoţionante, degustări de bucate tradiţionale şi un recital de muzică din partea formaţiunii „Condorii Negri”. Am petrecut o seară frumoasă şi pasionantă pentru care îi mulţumesc Tatianei, Lilianei (asociaţia „Constellation Culture”) şi lui Silviu Popescu (ICR, Paris) în calitate de organizatori.
Mai jos sunt doar trei poze de la lansare (în una din care subsemnatul este alături de personajele şi persoanele Véronique North-Minca şi Voicu Sereda)
Photo by: Zina Esepciuc
Un album mai complet îl găsiţi pe pagina Facebook a Tatianei.
