Fehér isten (2014, Kornél Mundruczó, Ungaria – Germania – Suedia. Rom: Dumnezeul alb): Filmul a fost premiat la Cannes cu prestigioasa distincţie Un certain regard. Povestea deranjază precum deranjază orice acuzaţie evidentă şi punere în faţa unei culpe şi abuz de putere. Deznodamântul filmului evocă celebrul The Birds de Alfred Hitchcock. Numai că la Hitchcock păsările atacă oamenii fără un motiv explicit, pe când Hagen, câinele (premiat şi el la Cannes!) din film, are toate motivele să organizeze o adevărată rebeliune a neamului canin. Căci Hagen, câinele unei adolescente de 13 ani, avea toate motivele s-o facă: a fost abandonat de către tatăl fetei departe de casă; este prins apoi de nişte bandiţi şi transformat, printr-un antrenament extrem de dur, în câine de luptă. După ce învaţă a sugruma şi învinge în prima sa confruntare (care s-a dus până la moarte), reuşeşte să fugă. Este prins din nou şi dus la un centru specializat, unde vede cum sunt eutanaziaţi câinii care nu-şi găsesc stăpâni. Dacă până în acest moment al filmului se mai păstrează o tramă realistă, mai departe intrăm în zona hitchcockiană: răzvrătirea câinilor! Toţi câinii din azil reuşesc să fugă şi începe o sângeroasă cursă de răzbunare, condusă de Hagen. Unul după altul sunt sugrumaţi toţi acei care l-au făcut să sufere. Această cursă reversibilă, căci haita lui Hagen, moarte după moarte, parcă revine la originea tuturor relelor, nu poate să nu-l aducă faţă-n faţă cu stăpâna lui şi tatăl acesteia… Un film superb despre fidelitate şi trădare, despre putere şi abuz de putere, despre părinţi şi adolescenţi, despre dragoste şi iertare… De privit!
(Scris pentru Revista de duminica, Nr. 64, g>Platzforma.md)
