Împlinim zilele acestea exact un an de când Uniunea Europeană a decis că cetăţenii Republicii Moldova cărora li s-a eliberat paşaport biometric pot circula în Europa fără vize.
Înainte de orice, ţin să menţionez că nu pot avea o altă apreciere decât una categoric pozitivă a acestui fapt. Este şi inutil, ţinând cont şi de faptul că s-a scris destul la subiectul respectiv, să mai înşir aici lista argumentelor şi beneficiilor pentru noi ale acestei decizii care, pentru mine, este cel mai semnificativ lucru (pozitiv) care ni s-a întâmplat de la 2009 încoace. (Numărul celor care au călătorit în UE pe parcursul acestui an este impresionant şi constituie practic 50% din numărul total al emigraţilor!) Ceea ce nu mă împiedică însă să vin şi cu câteva reflecţii la acest subiect.
Nici nu aş fi scris nimic astăzi dacă nu citeam un text de Leonid Litra pe situl Europei Libere în care autorul se întreabă dacă nu carecumva UE s-a pripit şi a scos „asul din mânecă” (expresie excesiv de des folosită pe meleagurile noastre) prea devreme, lipsindu-se de un element puternic de presiune asupra oficialilor din Republica Moldova, opinie cu care nu pot fi de acord din mai multe considerente.
În primul rând, nu ştiu ce-i permite lui Leonid Litra să afirme că pentru populaţia ţării posibilitatea de a călători fără vize nu a însemnat mare lucru... Eu am altă opinie. În absenţa unor studii credibile ne vom opri aici. Opinia lui contra opiniei mele.
Apoi, ar trebui să menţionez, şi aici Dl. Litra are perfectă dreptate, că ridicarea regimului de vize a fost una din promisiunile-cheie ale politicienilor pe care, dacă încă nu am uitat, o făceau în 2010, în pofida faptului că această decizie nu le aparţinea şi nu depindea de Republica Moldova, şi anunţau regim liberalizat de vize pentru 2012. Dar UE a zis că nu eram suficient de pregătiţi, la fel precum au toate motivele s-o facă chiar şi astăzi! Drept rezultat, am asistat şi la o mică farsă cu demiterea teatrală a fostului Ministru de Externe, Iurie Leancă, care nu avea altă menire decât să fie respinsă şi să genereze o reacţie inversă: să-l mai rugăm să ramână. Probabil am meritat spectacolul, din momentul în care suntem într-atât de creduli şi ignoranţi încât luăm în serios promisiuni de acest gen. Dar să lăsăm acest epizod nesemnificativ şi să revenim la decizia propriu-zisă.
Voi veni cu o afirmaţie contrară cu acea a Domnului Litra: UE a întârziat impardonabil de mult cu această decizie! Mai mult decât atât, decizia respectivă este insuficientă şi trebuia imediat acompaniată de un set de alte înlesniri pentru cetăţenii Republicii Moldova, în special în ceea ce priveşte dreptul de a munci în toată legalitatea în ţările UE.
Eroarea principală a birocraţilor Uniunii Europene constă în faptul că ei plasează greşit pârghiile atunci când doresc să apropie Republica Moldova de UE (iar dacă e să fim pedanţi şi cinici, atunci trebuie să recunoaştem că UE este interesată mai mult să îndepărteze Moldova de Rusia, decât s-o apropie de UE. Faptul că îndepărtarea de Rusia înseamnă automat apropierea de UE e doar un noroc al nostru).
„Daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn Pământul” ar fi spus cândva Arhimede. Am sumbra senzaţie că UE, în privinţa Republicii Moldova, a greşit anume în ceea ce priveşte „punctul de sprijin”. În loc să se concentreze pe crearea unei platforme masive de simpatie în rândurile alegătorilor de rând, iar aici ei nu au neapărat nevoie de Guvernul Republicii Moldova, volatil şi uşor coruptibil, indiferent de culorile anunţate de la ’91 încoace, oficialii europeni s-au înglodat în proceduri diplomatice şi administrative, în dialoguri cu diplomaţi incerţi (ex: Leancă şi suportul electoral acordat lui Ponta) şi politicieni cu convingeri dubioase (ex: Le Monde califica PCRM-ul lui Voronin de pro-european în 2005!!!, fără a mai pomeni de faptul că am auzit înalţi demnitari occidentali calificându-l drept „om de stat” chiar şi post 30/11/2014...).
Până şi decizia de acum un an de a anula regimul de vize nu este, aşa cum o înţeleg eu, un sprijin pentru populaţia ţării, ci un „cadou” electoral pentru Leancă şi partidele „pro-europene”, în condiţiile în care UE a înţeles că riscul ca partidele vădit pro-putiniste să câştige alegerile este foarte mare. Şi anume aici a fost principala lor eroare: „cadoul” trebuia făcut cetăţenilor Republicii Moldova şi nu partidului lui Leancă.
Nu m-aş încumeta să acuz UE de miopie (geo)politică, dar sunt nevoit să constat că Putin are, fără îndoială, dreptate atunci când afirmă în celebrul său film Крым. Путь на Родину că Rusia are un vădit avantaj faţă de occident: deciziile la ei/el sunt luate de un singur om şi... rapid. Înglodaţi în proceduri birocratice şi preocupaţi de interese naţionale (iar aceste mulţimi de interese sunt 28 la număr!), UE a întârziat cu liberalizarea regimului de vize cu cel puţin 3-4 ani, iar despre acordarea dreptului la muncă nici nu mai are rost să discutăm...
Rusia, dimpotrivă, a venit recent cu o iniţiativă deloc ambiguă referitor la statutul imigraţional pentru cetăţenii Găgăuziei...
